Se spune că toţi proştii se pricep la fotbal sau să vorbească despre fotbal. Nu puteam să fiu eu singurul care să stea deoparte, mai ales că la nivelul la care joacă naţionala noastră nu mă simt deloc frustrat. Mă simt la fel de prost precum cei care mă reprezintă la Campionatul European de Fotbal din Franţa. În cele două meciuri de până acum nu am văzut o fază cursivă dusă până la capăt, mă refer la tricolorii noştri. Nu am văzut o construcţie, nişte pase legate, o posesie logică, presiune prelungită pe adversar, motivaţie, faze lucrate sau şuturi pe poartă. Nu am pretenţia la driblinguri, la faze monumentale, la spectacol, la bombe de la mijlocul terenului, la călcâie, la scăriţe, la jucători providenţiali, la portari cu priză bună, la coordonatori de joc, pentru că am înţeles că nu e de unde. Toţi jucătorii sunt aduşi de prin campionate slabe, de la echipe mediocre, unde poate nu sunt nici titulari. Mă aştept însă la mai multă dăruire, dacă tactică nu avem, la un joc de echipă şi la un minim de logică în joc.
M-a amuzat teribil comentariul celor doi prezentatori de la ProTv, de altfel foarte buni, dar care furaţi de moment mai spun şi lucruri trăsnite, cum ar fi faptul că golurile lui Stancu ar fi fost providenţiale, că este un marcator desăvârşit, că ne-am apărat atât de frumos cu Franţa sau ne îndeamnă să nu cumva să cădem în capcana de a crede că cele două 11 metri primite de naţionala noastră până acum în cele două meciuri cu Franţa şi cu Elveţia nu ar fi fost obţinute în urma unor faze bine elaborate. În repriza a doua cu Elveţia şi-au dat şi ei seama că tocmai ei au căzut în capcană. Dacă arbitrii nu ne-ar fi binecuvântat cu cele două 11 metri nu am fi marcat în veac. Tocmai de aceea sper ca în meciul cu Albania, cotată drept una dintre cele mai slabe echipe nu din Europa, ci din lume, să primim mai multe penaltiuri, altminteri nu vom marca niciodată. De la două penaltiuri în sus primite de echipa României trag speranţa că am putea câştiga, iar „providenţialul“ Stancu ar putea ajunge astfel cel mai bun marcator al grupelor. Ne mai rămâne speranţa ca albanezii să nu beneficieze de prea multe cornere, pentru ca mingea să nu-i scape din nou printre degetuţele firave ale lui Tătăruşanu.
Halucinantă mi s-a părut şi concluzia lui „Tata“ Puiu după primele două meciuri: „Se simte oboseala“! Oboseala cui? A spectatorilor eventual, de la jocul extrem de lent pe care îl practicăm. Doar noi putem acuza oboseala după două meciuri, căldura, terenul prost, că acum pe arbitraj chiar nu mai putem da vina.
Atitudinea tipic românească ne dezavantajează în Europa sau oriunde în altă parte unde se întâlneşte un minim de civilizaţie. Tricolorii au fost singurii de la Campionatul European care au întârziat la conferinţa de presă, iar când au ajuns Nea Puiu a început să se certe cu reprezentanţii presei din România, având o atitudine arogantă. Mai mult, la întrebările puse de către jurnaliştii străini, jucătorii români nu erau atenţi şi vorbeau între ei. Această atitudine se reflectă însă şi în jocul naţionalei, totul desfăşurându-se parcă la întâmplare şi în aşteptarea norocului.
