Opt puncte din 18 posibile sunt prea puține pentru Șoimii Lipova, drept pentru care „șocul” trebuia produs la echipă. El a venit chiar de la „principalul” Marius Grad, care și-a înaintat demisia la finalul partidei cu Voința Mailat, terminată la egalitate: 2-2.
Conducerea clubului, respectiv președintele Radu Pop s-a gândit mult până să se despartă de cel cu care a pornit la drum în urmă cu patru sezoane din „Promoție”, dar în cele din urmă „divorțul” s-a produs. „Nu-mi doream să trăiesc această zi, în care anunț des­părțirea de Marius, un an­trenor bun și un om de caracter, împreună cu care am trecut prin multe în fotbal. Avem trei ani și 6 etape în spate, îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru Șoimii Lipova și sper ca această des­părțire să nu afecteze relația de prietenie dintre noi. Totodată, sper ca mai repede sau mai târziu, să colaborăm din nou într-o formă sau alta. Apreciez că a propus chiar el crearea unu șoc la echipă, iar asta îmi dovedește odată în plus că a ținut și sper că încă mai ține mult la acest club”, spune șeful „șoimilor”.
Privind înainte, Pop s-a orientat spre unul dintre tehnicienii noului val. Flavius Sabău tocmai a fost exonerat de atribuțiile sale ca preparator fizic la CS Ineu și a putut răspunde afirmativ soli­citării celor de la Lipova. „Ne doream un antrenor tânăr și eu zic am luat ce a fost mai bun pe piață. Flavius Sabău a fost prezentat deja echipei, a condus astăzi primul antrenament și va pregăti în liniște meciul de la Zăbrani. Chiar dacă e mai tânăr nu cred că va avea pro­bleme de a se impune în fața jucătorilor. Am avut o primă discuție cu toții azi, în care ne-am fixat ca obiectiv imediat ieșirea din pasa neagră în care am intrat și apropierea de locul pe care îl merităm conform valorii lotului nostru. Obiectivul sezonului rămâne locurile 1-4 și păstrarea trofeului Cupa României”, a adăugat Pop.
Sabău va colabora pe banca Lipovei cu Claudiu Trif, cel care se ocupă și de pregătirea juniorilor mari ai clubului.

Recomandările redacției