Șoimii Lipova – ACS Dumbrăvița a fost derby doar pe hârtie în seria a IV-a a Ligii a III-a. Gazdele au tranșat disputa încă din primele minute, pentru ca tabela să se oprească la un scor greu de anticipat: 7-2 (!?).
Cu încă trei puncte puse la păstrare, Lipova are siguranța că va rămâne pe primul loc și după etapa cu numărul 4. În plus, golaverajul arată din ce în ce mai rotund, iar la Galda e o pâine bună de mâncat. „Sigur că, marcând repede, ne-am făcut jocul mai ușor și evident că adversarul s-a desfăcut și a rezultat acest scor mare. Am pus presiune pe adversar, a fost greu pentru ei să joace și le-am tăiat și contraatacurile, știam de la meciul amical din vară că asta este arma lor preferată. Ne-am pregătit bine în pauza competițională, fizic stăm foarte bine și cred că putem ține steagul sus. Suntem ok și cu moralul și, chiar dacă nu vom avea numai victorii, vom duce bine campionatul. Le spun mereu jucătorilor că trebuie să avem consistență, să ne îmbunătățim permanent prestațiile. Adică să ne concentrăm pe joc și nu pe rezultate, acestea trebuie să vină în urma unor jocuri bune. Muncim în continuare, sper să revină și Mădălin Popa. Victoria de azi i-o dedicăm lui Iova, care are o accidentare mai gravă, îl așteptăm din nou la antrenamente de abia peste o lună”, a punctat Flavius Sabău, devenit cel mai longeviv antrenor al unei echipe arădene angrenată în competițiile FRF.
Neînvinsă până la meciul de vinerea trecută de la promovarea în Liga 3-a, Dumbrăvița a căzut de pe un cal frumos și s-a lovit destul de rău. De altfel, Sorin Bălu a părăsit terenul cu capul plecat și și-a găsit cu greu cuvintele la final de meci. „Jocul s-a cam terminat în minutul 4. E inadmisibil să luăm două goluri la primele faze. A trebuit să modific tot ceea ce am pregătit, nu mai conta scorul dacă pierdeam, am vrut să marcăm și noi. Ritmul meciului a fost bun iar lipovanii au meritat victoria, fără dubii. Asta este, altceva am sperat de la această partidă, dar mergem mai departe. Vom avea două partide acasă, cu Deva și Galda și – cu siguranță – vom arăta altfel”, a menționat tehnicianul timișenilor, fost „secund” al lui Ionuț Popa la ACS Poli, în Liga 1.
La final, cei doi antrenori au dat mâna și s-au îndreptat împreună spre vestiare cu capetele plecate. Chiar dacă echipa sa a câștigat clar, atitudinea lui Sabău a rămas umilă, semn că știe că mai e mult până departe. Atât pentru el în meseria pe care și-a ales-o, cât și pentru elevii săi care, deocamdată, sunt meritorii ocupanți ai fotoliului de lider.

Recomandările redacției