Salariile arădenilor – sub nivelul mediu pe țară/Ce județe ne depășesc

0
296

Salariile arădenilor sunt sub nivelul mediu pe țară încă, potrivit datelor oficiale. Câștigă la un nivel mediu chiar mai puțin decât locuitorii din Mureș și Argeș. În medie, la Arad, ultimele situații statistice, întocmite raportat la final de 2018, indică un câștig mediu de 2.350 – 2.400 de lei.

Situația s-ar mai putea schimba anul acesta, în sensul unor majorări preconizate deja după întocmirea bugetului de de stat.

Remunerațiile românilor au crescut în ultimul an și sunt preconizate creșteri și pentru 2019.
Lipsa forţei de muncă, dar şi schimbările fiscale de anul trecut i-au strâns cu ușa pe mulți patroni, care s-au văzut nevoiți să crească salariile angajaților. Dacă în trecut, șomajul era ridicat, în ultimii doi ani, multe companii și instituții își găsesc cu greu personal, care să fie și calificat sau suficient pregătit pe domeniu de activitate.

Cu toate astea, doar în cinci zone salariile au depășit nivelul mediu pe ţară, situat la 2.700 de lei lunar, la finele anului trecut. Aradul nu se află între județele care au depășit sau ajuns la acest nivel, potrivit statisticilor oficiale.

În regiunea de vest, Aradul este de mijloc din punct de vedere al câștigurilor medii, aproape de Bihor, dar sub Timiș și semnificativ peste Caraș-Severin.

Judeţele cu cele mai mari salarii medii din ţară, într-un clasament statistic realizat raportat la ultimul semestru al anului trecut sunt: Timiş- 2.940 de lei, Ilfov- 2.853 de lei, Sibiu- 2.792 de lei, Braşov- 2.687 de lei, Iaşi- 2.664 de lei, Argeş- 2.518 lei și Mureş- 2.516 lei
Angajaţii din Bucureşti au cele mai mari salarii din România, nivelul câştigului mediu net din Capitală fiind de 3.535 de lei net, în toamna 2018. Trebuie subliniat că aceste date sunt raportate la anul trecut, întrucât Institutul Național de Statistică realizează situații pe perioade anterioare și nu la zi.

La polul opus al clasamentului sunt aţii din Suceava, unde salariul mediu este de puţin peste două mii de lei pe lună, cu 72% sub nivelul salariilor din Capitală.
Cele mai importante majorări ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 52,6% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), respectiv cu 27,8% în extracţia minereurilor metalifere; între 8,5% şi 11,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de producţie video şi editare muzicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.