Salvarea matematică a sosit la ultima fază: Millenium Giarmata – Lunca Teuz Cermei 1-1

0
70

Trupa intrată de câteva etape pe mâinile lui Roli Nagy și Radu Anca a reușit să își îndeplinească și matematic și obiectivul menținerii în al treilea eșalon fotbalistic al României. Confirmarea a venit la ultima fază a disputei din județul Timiș, iar Cermeiul se poate gândi deja la strategia pentru următorul sezon.
Oaspeții au avut și prima ocazie a disputei de la Giarmata, dar șutul de la distanță al lui Suslak a fost reținut de Miklos în doi timpi. Timișorenii au răspuns printr-un șut foarte bun al lui Olariu din 15 metri, dar Rusu a avut o intervenție de zile mari. Totuși, portarul Cermeiului s-a văzut nevoit să scoată mingea din plasă în minutul 36, atunci, când în urma unui corner, Anagor a împins balonul în poarta goală din câțiva metri. Tot gazdele se puteau desprinde pe finalul primei părți, dar execuția lui Ștefănescu din lovitură liberă a trecut puțin peste poartă.
În actul secund, Cermeiul a avut mai mult balonul, dar nu a reușit să se apropie foarte mult de poarta adversă. Cu 20 de minute înainte de final, Sulea putea să egaleze, dar a trimis prea slab spre poartă din poziție bună. Coșa a avut și el golul egalării în bocanc, dar a trimis peste din poziție de unu la unu cu portarul. Totuși, egalarea și salvarea de la retrogradare a sosit în cel de-al doilea minut de prelungire. Atunci Brândușe a fost împins în careu de Soare, iar Sulea nu a ratat de la punctul cu var.
Astfel, disputa s-a terminat la egalitate, iar Cermeiul va juca și anul viitor în Liga a III-a.
Formații:
Giarmata:Miklos – Soare, Ștefănescu, C. Maghici, Todorov – Domșa, Codrea – Fl. Olariu, Nicoară (min. 73 – Ghighilicea), M. Olariu – Anagor.
Cermei: Rusu – Petrache, Gurban, Cotoc, Suslak – Șiclovan (min. 75 – Vereș), N. Varga, Ianc, Aldan (min. 46 – Coșa) – Diarra(min. 83 – V. Brândușe)– Sulea.
Arbitri:Gabriel Almaș – Ioan Cozorici, Sergiu Duma (toți din Zalău)
Observatori FRF:Cornel Pantea (Oradea), Ion Lupșa (Caransebeș)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.