Salvaţi Câmpia de Vest! – un apel mai actual ca niciodată

1
194

-interviu cu ing. dr. Dimitrie Muscă-

Asociaţia „Salvăm Câmpia de Vest” a luat fiinţă în data de 21 august 2014, ca o reacţie la acţiunea unor mari companii petroliere internaţionale de a efectua prospecţiuni geologice pe teritoriul României şi, îndeosebi, în perimetrul Câmpiei de Vest, în vederea exploatării rezervelor de gaze naturale prin procedeul fracturării hidraulice, considerat în toată lumea ca fiind unul cât se poate de agresiv şi, totodată, extrem de periculos pentru sănătatea pământului, a mediului şi, în final, pentru sănătatea oamenilor. Din conducerea Asociaţiei „Salvăm Câmpia de Vest” fac parte domnii Andrei Moţ (preşedinte), ing. dr. Dimitrie Muscă şi prof. univ. dr. Ioan Cuzman, cărora li s-au alăturat toţi primarii de oraşe şi de comune din arealul Câmpiei de Vest: Curtici, Macea, Sântana, Zimandu Nou, Şimand, Iratoşu, Dorobanţi, Şofronea, Olari, Păuliş etc. Pentru a afla noi detalii în legătură cu această nobilă acţiune protejare a Câmpiei de Vest, l-am contactat pe reputatul agricultor arădean ing.dr. Dimitrie Muscă, realizând interviul pe care domnia sa a avut amabilitatea să ni-l acorde în exclusivitate:

– Domnule Dimitrie Muscă, despre Câmpia de Vest se  spune că reprezintă una dintre cele mai bogate şi mai fertile zone din partea central-răsăriteană a Europei…
– Într-adevăr, bogăţia Câm­piei de Vest reprezintă o adevărată binecuvântare pentru toţi locuitorii acestei zone. Nu­mai că, tocmai din cauza acestei bogăţii ne trezim cu tot felul de atentate la liniştea şi la sănătatea noastră, cele mai multe dintre acestea apărute din cauza satisfacerii unor interese cel puţin dubioase…
– Vă referiţi, desigur, la prospecţiunile în vederea valorificării gazelor de şist…
– Exact! Luna trecută, mai precis pe 7 octombrie a.c. a apărut o nouă concesiune aprobată de către Guvernul Româ­niei pentru firma MOL din Un­- garia, care vizează perimetrul intitulat „EX – 5 Adea”. Nu ştim exact care este dimensiunea reală a acestui perimetru concesionat pentru prospecţiuni geologice, dar, pentru comparaţie, vă pot spune că pe­rimetrul „EX – 6 Curtici” în­- sumează 56.000 de hectare, adică 560 de kilometri pătraţi. Pe de altă parte, firma MOL a subconcesionat lucrarea către firma PANFORA OIL and GAS SRL, firmă care nu are nici pe departe anvergura financiară necesară unei astfel de întreprinderi. Din câte ştim noi, lucrează pe pierdere de vreo trei ani şi are datorii imense.
– Cine a aprobat concesi­u­nea?
– Chiar Guvernul României, condus până mai zilele trecute de către premierul Victor Ponta. Noi, cei din zona Aradului am crezut minciunile lui Victor Ponta care, în campania electorală, ne declara că nu se vor face nici un fel de exploatări pentru obţinerea de gaze de şist în Câmpia de Vest, iar cei de la firmele de prospecţiuni trebuie să plece acasă. Ei bine, iată cum s-a ţinut de cuvânt faţă de noi, semnând noi concesiuni de prospectare.
– Până la urmă premierul Victor Ponta a plecat, dar concesiunile se pare că au rămas…
– Aşa este. Din păcate, cei de la firmele de prospecţiuni declară că fac sondări doar pentru a depista eventualele bogăţii ale solului, dar exact la mine în birou au spus că această zonă este foarte bună pentru gazele de şist şi se pretează pentru exploatarea acestora prin fracturare hidraulică. Or, exact împo­- triva acestor atentate grosolane la sănătatea pământului şi a oamenilor ne opunem noi din toate puterile.
– Cât de periculoasă ar fi o eventuală exploatare a ga­zelor de şist pentru Câmpia de Vest şi, mai ales, pentru sănătatea oamenilor de aici?
– Ar fi o adevărată catas­trofă, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, imaginaţi-vă ce cantitate imensă substanţe chimice va fi introdusă în subsol şi care vor interfera, până la urmă, cu pânza de apă freatică. Iar de aici încolo, catas­trofele se vor înlănţui: plantele se vor „hrăni” cu această apă contaminată, animalele vor consuma cereale şi nutreţuri infestate, iar în final toate aceste „produse” vor ajunge în farfuriile noastre, ale tuturor. Aşa va ajunge să se transforme una dintre cele mai productive şi mai naturale zone ale Europei central-răsăritene, într-un posibil areal sterp şi infestat. Imaginaţi-vă că ne confruntăm deja cu fenomene climaterice globa­le extrem de grave, că Sudul Bă­răganului se deşertifică într-un ritm îngrijorător, iar noi ne permitem să atentăm la una dintre cele mai bine irigate şi mai productive câmpii ale con­ti­nentului. Statele Golfului şi ţările central-asiatice posedă zăcăminte impresionante de gaze naturale şi de produse petroliere, la fel ca şi subsolul Mării Negre. În schimb, câmpii mănoase şi bine irigate de ape naturale curgătoare, cum este Câmpia de Vest, mai sunt doar trei sau patru în toată Uniunea Europeană. Gazele de şist le extragi şi le consumi în câţiva ani, pe când această zonă agricolă este cunoscută şi exploatată ca atare de cel puţin două mii de ani. De ce să nu ne mai bucurăm de alimente şi de ape minerale sănătoase încă două sau trei mii de ani de acum înainte, sau cât ne va mai îngădui bunul Dumnezeu pe acest pământ…
– Într-adevăr, alături de potenţialul agricol ca atare, vorbim şi de bogăţia de ape minerale naturale, de care Câmpia de Vest nu duce lipsă.
– De ape minerale, de aqua-parcuri – care reprezintă şi un imens potenţial turistic – de podgorii, dar şi de puţuri care alimen­tează oraşele cu apă potabilă, cum este cazul municipiului Arad. Nu mai ţineţi minte cum tremuram la gândul că pânza de apă freatică de sub Arad ar fi pu­tut să fie contaminată de scur­gerile de la Combinatul Chimic din Vladimirescu? Iar acum venim cu noi concesionări de terenuri pentru exploatări de gaze de şist, care reprezintă tot atâtea posibile bombe ecologice pentru noi şi, mai ales, pentru copiii şi pentru nepoţii noştri.
– Sunt voci care afirmă că exploatarea gazelor de şist ar satisface interesul naţio­nal…
– Dimpotrivă, nu satisface, ci atentează la siguranţa naţio­nală a ţării. Uitaţi-vă la firmele multinaţionale care fac pros­pecţiuni şi vedeţi dacă este vreuna naţională. Toate sunt mari corporaţii private din afara României, care n-au nici o legătură cu interesul naţional. În aceste condiţii este cu atât mai curioasă îndârjirea cu care guvernanţii noştri ţin la „strict secret” contractele de concesiuni. Constituţia României, prin Articolul 44, garantează şi ocroteşte proprietatea. Doar la noi se răstălmăcesc legile fundamentale ale ţării, iar statul îi lasă pe cetăţeni la îndemâna firmelor de prospecţiuni, care-i târăsc prin tribunale şi-i pun în faţa faptului împlinit. Iată de ce noi, societatea civilă şi toţi cei care suntem interesaţi pentru o dezvoltare durabilă şi sănătoasă a Câmpiei de Vest şi, de ce nu, a întregii ţări, vom continua să ne batem pentru viitorul copiilor noştri.
– Societatea civilă româ­nească tocmai a reuşit să dărâme actualul guvern, exprimându-se cât se poate de clar pentru schimbarea radicală a modului în care s-a fă­cut politică în ultimii ani. Credeţi într-un viitor mai bun pentru Câmpia de Vest?
– Evident! Acesta este şi motivul pentru care am înfiinţat Asociaţia „Salvaţi Câmpia de Vest” şi n-am stat cu mâinile în sân, aşteptând să vedem cum se distruge sănătatea arădenilor. Noi, judeţul Arad, se pare că suntem pe primele locuri din ţară în ceea ce priveşte răspân­direa bolilor canceroase. Să fie doar rodul întâmplării, sau este o consecinţă a faptului că eram tot pe locurile fruntaşe şi în ceea ce priveşte exploatarea nesăbuită a resurselor de uraniu. Vă daţi seama cât de rău am face dacă, după ce am asistat neputincioşi la iradierea de dinainte de 1989, acum ne-am apuca să otrăvim populaţia prin contaminarea solului şi a pânzei freatice cu fel de fel de substanţe care se folosesc în exploatarea gazelor de şist? Şi, ca să vă răspund la întrebarea dumneavoastră legată de necesitatea schimbării modului în care s-a făcut politică în ultima perioadă, eu mă număr printre cei care susţin meritocraţia. Adică omul potrivit, la locul potrivit. Nu poţi să te numeşti politician şi să mă reprezinţi pe mine, de exemplu, dacă tu toată viaţa ta n-ai făcut nimic şi nu te-ai afirmat prin nimic din punct de vedere profesional. Tocmai din acest punct de vedere consider că trebuie să schimbăm paradigma politicianismul ieftin de până acum şi să încurajăm meritocraţia. Adică să propunem şi să alegem profesionişti.
– Vă dă mâna, deoarece sunteţi unul dintre cei mai buni profesionişti din ţară în domeniul dumneavoastră de activitate…
– Mă flataţi, dar şi eu mă străduiesc să mă număr printre cei mai buni. Pe de altă parte, ca să revin la subiectul nostru, cheia succesului în ceea ce mă pri­veşte nu ţine de artificializarea sau de chimizarea produselor pe care le obţinem aici, ci tocmai din procesarea lor într-un mod cât mai natural cu putinţă. Însă, chiar făcând abstracţie de activitatea mea profesională, dacă luaţi la rând toate afacerile de succes care se dezvoltă de-a lungul şi de-a latul Câmpiei de Vest, veţi constata că în marea lor majoritate se referă la exploatarea resurselor naturale într-o manieră cât mai ecologică cu putinţă. Fie că vorbim de legumicultură, de cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, de creşterea animalelor, de silvicultură, de ape minerale, de podgorii etc. Aceasta este averea cea mai de preţ pe care le-o putem lăsa copiilor şi nepoţilor noştri, aşa după cum am moştenit-o şi noi de la înaintaşi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.