Salvatorii nu au timp liber. Povestea salvării motociclistului în pădure la Petriș

0
62

Totul a început duminică, în jurul orei 19.00 când pompierii din județul Hunedoara au redirecționat cazul către cadrele din Arad. Un motociclist, pierdut undeva în județul Arad la limita cu județul Hunedoara, conștient, deshidratat, nu știe unde este și nu poate continua deplasarea. Nu are semnal la telefon, poate apela doar 112 dar a reușit sa transmită coordonatele GPS de la locul în care se află.

Dispeceratul ISU Arad, mr. Deacu Adrian, plt.maj. Bedo Tiberiu, plt.adj.șef Ungureanu Ionel, pompieri ai căror munca nu se vede, dar se simte, reușesc în mai puțin de 3 minute sa îl localizeze și sa transmită locația forțelor de la Secția Bârzava și celor venite în sprijin. În mai puțin de jumătate de ora, trei autospeciale de teren ale Secției de Pompieri Bârzava, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Postul de Poliție Petriș, Salvamont-Salvaspeo și Ocolul Silvic au plecat de la primăria Petriș în căutarea disparutului. A fost solicitat din timpul liber și plt.maj Leric George de la Secția de Pompieri Bârzava. George, un salvator dedicat meseriei și iubitor de enduro deține o motocicletă de tip enduro, este localnic și cunoaște foarte bine zona.

După câțiva kilometri parcurși prin pădure, mașinile de teren nu au mai putut înainta. Salvatorii încep înaintarea pe jos. Dificultatea unor astfel de misiuni, în afară de zona greu accesibilă, constă și în lipsa comunicațiilor. Fără semnal la telefon, fără semnal la stațiile radio, practic intervenția are loc „în orb”.

În scurt timp, plt.maj. Leric George l-a găsit exact unde i-a fost trimisă localizarea. Acesta a transmis că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din județul Gorj, e în stare bună dar deshidratat. I-a adus apă, și l-a coborât la SMURD și la jandarmi. „În 15 minute ajungem la ei. Știu eu un drum mai scurt dar e doar pentru motocicletă”, a transmis plt. maj. Leric colegilor. În jurul orei 21.00,victima era pe mâna paramedicilor, în stare bună.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.