Şedinţa de miercuri, 13 ianua­rie, a Comitetului Județean Exe­cutiv al PNL Arad, cea în care s-a decis „capul de listă” al candidaţilor liberali la alegerile locale pentru Consiliul Judeţean care vor avea loc în vară, n-a fost chiar atât de paşnică precum au lăsat să se înţeleagă copreşedintele Gheorghe Falcă în conferinţa de presă şi participanţii la votare în declaraţii; dimpotrivă, apar indicii temeinice că sunt suspiciuni grele şi că tensiunile au fost majore.
O „ieşire la rampă” o face printr-un comunicat de presă unul dintre cei trei candidaţi, res­pectiv Samuel Caba, care produce câteva dezvăluiri mai mult decât interesante, unele dintre ele motivându-i retragerea din competiţie.
Prima dezvăluire este aceea că participanţii la şedinţă şi-au asumat „secretizarea informaţiilor”: „Menționez că nu am făcut acest demers prin încălcarea condiției de confidențialitate asumată de toți participanții la ședința de miercuri, ci doar pentru a aduce lămuriri în ceea ce privește poziția adoptată de mine personal”. Cum este greu de crezut că fiecare participant a avut ideea de a cere „confidenţialitate”, este mai plauzibilă posibilitatea ca cineva să fi cerut fiecăruia şi tuturor păstrarea tăcerii, ceea ce este totuna cu „omerta politică”. Samuel Caba nu mai spune ce era de ţinut departe de oameni şi în ce scop să se ţină ascuns, dar lasă larg des­chise toate uşile înţelegerii pentru cititorul cât de cât avizat.
O dezvăluire (prin punerea sub semnul întrebării), este devansarea intempestivă a datei programate a şedinţei – pe 13 ianuarie în loc de 16: „Liberalii arădeni ar fi trebuit să aleagă, în ședința din 16 ianuarie, unul dintre cei trei candidați care să fie primul pe lista partidului la alegerile locale pentru Consiliul Județean Arad. Votul a fost însă devansat pentru 13 ianuarie, cu o grabă care a ridicat semne de întrebare. A fost unul din motivele pentru care am decis, inițial, să-mi retrag candidatura”, declară Samuel Caba.
O altă dezvăluire este că toată şedinţa liberalilor a fost de fapt o mască pentru „o cursă aranjată, cu câştigător cunoscut înainte de start”: „Am decis să fac acest pas (n.r: retragerea din competiţie), din mai multe motive. În primul rând, deoarece am constatat că așa-zisa campanie internă pentru desemnarea candidatului pentru președinția CJA a fost o cursă cu final anunțat, fără vreo legătură directă cu cali­tățile, prestația sau valoarea candidaților. Rezultatul a fost deja stabilit și a fost cunoscut de mare parte dintre cei care trebuiau să decidă”, arată Samuel Caba în comunicat.
Tot dezvăluire este cea privitoare la „sabotajul” la care a fost supus, constatare reieşită din faptul că numele său nu a figurat în nici un fel de sondaj intern: „M-a deranjat și pripeala cu care s-a grăbit votul de miercuri. Decizia a fost adoptată în lipsa rezultatelor unor sondaje de opinie reale care să vizeze toți candidații cu șanse, mai ales că, deși sunt unul dintre primii care şi-au anunțat intenția de a candida pentru alegerile locale, atât la nivel de județ cât și de municipiu, am aflat că numele meu nu a fost inclus în nici un asemenea sondaj”.
Deşi voalat, Samuel Caba confirmă tensiunile din şedinţa de miercuri a Comitetului Județean Executiv al PNL Arad, minima­lizate în declaraţiile oficiale din ziua următoare, fenomen care l-a determinat să revină în competiţie deşi anunţase că renunţă la candidatură, revenire de care nimeni n-a mai ţinut cont în această „alergare într-un sprint dinainte câştigat de cineva şi pierdut de altcineva”: „Din păcate, am observat în timpul ședinței că situația devine tensionată și atunci am decis să reintru în cursă, pentru a deveni un factor de echilibru între ceilalți doi candidați. Intenția mea a fost însă neluată în seamă”.
Aşadar, în amintita şedinţă
n-a fost deloc „… pace sub măslini”, ci dimpotrivă – şi avem confirmarea că „un atlet” pleca din capul locului cu laurii pe frunte, iar celălalt cu ghiuleaua înfrângerii în braţe.
Comunicat
„Liberalii arădeni ar fi trebuit să aleagă, în ședința Comitetului Județean Executiv al PNL Arad din 16 ianuarie, unul dintre cei trei candidați care să fie primul pe lista partidului la alegerile locale pentru Consiliul Județean Arad. Votul a fost însă devansat pentru 13 ianuarie, cu o grabă care a ridicat semne de întrebare. A fost unul din motivele pentru care am decis, inițial, să-mi retrag candidatura.
«Mă văd nevoit să aduc câteva precizări opiniei publice despre motivele care m-au determinat să-mi anunț renunțarea la candidatură deoarece numele meu a fost menționat într-un context oarecum depărtat de realitate. Menționez că nu am făcut acest demers prin încălcarea condiției de confidențialitate asumată de toți participanții la ședința de miercuri ci doar pentru a aduce lămuriri în ceea ce privește poziția adoptată de mine personal. Am decis să mă retrag din această competiție înainte de începerea votului. Țin să precizez că nu am nimic personal cu nici unul dintre ceilalți doi candidați, domnii Adrian Țolea și Iustin Cionca. În ceea ce privește relația cu bisericile și ONG am colaborat, mai ales în ultimul timp, foarte bine cu domnul Țolea. Am decis să fac acest pas din mai multe motive. În primul rând, deoarece am constatat că așa-zisa campanie internă pentru desemnarea candidatului pentru președinția CJA a fost o cursă cu final anunțat, fără vreo legătură directă cu calitățile, prestația sau valoarea candidaților. Rezultatul a fost deja stabilit și a fost cunoscut de mare parte dintre cei care trebuiau să decidă. M-a deranjat și pripeala cu care s-a grăbit votul de miercuri. Decicia a fost adoptată în lipsa rezultatelor unor sondaje de opinie reale care să vizeze toți candidații cu șanse. Mai ales că, deși eu sunt unul dintre primii care mi-am anunțat intenția de candidatură pentru alegerile locale, atât la nivel de județ cât și de municipiu am aflat că numele meu nu a fost inclus în nici un asemenea sondaj. Din păcate, am observat în timpul ședinței că situația devine tensionată și atunci am decis să reintru în cursă, pentru a deveni un factor de echilibru între ceilalți doi candidați. Intenția mea a fost însă neluată în seamă. Mi-am menținut intenția de a reprezenta partidul în organele administrației locale care vor rezulta în urma alegerilor din luna iunie, optând pentru candidatura pe lista consilierilor județeni sau a celor municipali și pentru a obține nominalizarea pentru o funcție de vicepreședinte de Consiliu județean sau viceprimar. Doresc să îmi  manifest expertiza în aceasta funcție în ceea ce privește activitățile din domeniul  cultural, conform pregătirii și competențelor mele. În ceea ce privește poziția mea, eu consider că unitatea partidului este mai presus de orice orgolii personale și voi milita pentru menținerea unității și a unei atmosfere colegiale în partid. Partidul trebuie să se raporteze la dorințele oamenilor de pe stradă și nu invers. Eu cred în condiția unui politician care nu se teme să relaționeze cu alegătorii în mod direct, în mijlocul lor și care să-i reprezinte»”.
Samuel Caba, membru simplu PNL

Recomandările redacției