Arheologii care lucrea­ză în cadrul Muzeului Județean Arad, împreună cu colaboratorii lor de la Cluj-Napoca și partenerii din Germania prezentau, la începutul lunii august, for­tificația de la Sântana, o descoperire arheologică unică în această parte a continentului. Potrivit specialiștilor, este vorba despre o cetate veche, care datează probabil din Epo­ca Bronzului, și care se întinde pe 80 de hectare, fiind considerată o „Troia” a zonei Carpaţilor.
Descoperirea a fost posibilă datorită unui proiect comun româno-german, fiind finanțat de landul Hesse. Asta, în condițiile implicării Universității «Goethe» din Frankfurt.
Știrea despre descoperirea făcută la Sântana a fost preluată apoi de pes­te 140 de publicații din țară și străinătate, printre care și celebrul ziar american New York Times. După scandalurile legate de demiterea șefei DNA și neînțelegerile dintre coaliția guvernamentală și președintele Klaus Iohannis, România a reușit să scoa­tă capul în lume și prin intermediul unei știri pozi­- tive. Pentru ca acest lucru să fie posibil, a fost nevoie însă de multă muncă și de un studiu aprofundat.
Pe prima ridicare topografică iosefină
Potrivit celor declarate de dr. Victor Sava, arheologul arădean care a fost sufletul proiectului, situl de la Sântana a intrat în atenția austriecilor încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când incinta III este reprezentată pe prima ridi- ­care topografică iosefină. „Pe parcursul secolului al XIX-lea, diverşi cărturari arădeni descriu valurile şi şanţurile for­ti­- ficaţiei, atribuindu-le populaţiilor migratoare din primul mileniu AD, în speţă avarilor. Abia pe la mijlocul secolului XX, o echipă de arheologi din Arad şi Cluj-Napoca demonstrează că ridicarea fortificaţiei a avut loc pe parcursul epocii târzii a bronzului”, sus­ține Victor Sava. Astfel, în 2008 încep să se facă noi cercetări, iar descoperirile întâmplătoare şi săpăturile arheologice desfăşurate până în prezent înfăţişază arheologilor imaginea unei fortificaţii dinamice ce îngrădeşte o suprafaţă de peste 80 ha. „Cele trei sisteme de fortificare compuse din valuri de pământ, şanţuri de apărare şi palisade de mari dimensiuni au început să fie construite pe parcursul secolului 15 BC şi continuă să fie utilizate până spre sfârşitul secolului 13 BC. Multiplele cercetări desfăşurate cu diverse ocazii oferă in­dicii consistente privitoare la intensitatea locuirii; aceasta este reflectată prin numeroa­- sele piese din aur, bronz, cupru, fragmente ceramice şi resturi arse ale unor structuri de mari dimensiuni. Drept consecinţă, pe parcursul lunii iulie a acestui an, Complexul Muzeal Arad împreună cu Universitatea Goethe din Frank­furt şi Institutul de Ar­- heologie din Cluj-Napoca al Academiei Române a demarat o serie de cercetări multidisciplinare la Sântana «Cetatea Veche». Acestea au constat din săparea şi do­cumentarea celui de-al trei­lea sistem de fortificare, măsurători magnetometrice şi fotografii aeriene. Toate aceste cercetări s-au aflat sub egida proiectului LOEWE focal point «Prehistoric Conflict research – Bronze Age hillforts between the Taunus and Carpathian Mountains»”, mai spune Sava.
Un asediu fatal
În continuare, acesta intră în câteva detalii mai tehnice. „Săpătura arhe­ologică s-a concretizat printr-o secţiune cu dimensiunile de 65 × 3 m, dispusă înspre colţul nord-estic al sistemului III de fortificare. Dezvelirea acestei porţiuni a sitului a dus la identificarea unui sistem complex de fortificare for­- mat dintr-un val de pământ de mari dimensi­uni, două şanţuri de apărare adânci şi rămăşiţele unei palisade ridicare din lemn şi lut, aflată pe coama valului. Printre scopurile principale ale acestei campanii de săpături arheolo­- gice se numără surprinderea momentului construirii fortificaţiei III, analizarea modului de construcţie şi compararea structurilor identificate cu tronsoanele for­- tificaţiei deja sondate. Cu acest prilej am constatat că valul a fost ridicat din pământ bătut. Pe coama acestuia au fost surprinse resturile puternic arse ale unei palisade. După înlăturarea bucăţilor de chirpici ars proveniţi din palisadă s-au conturat o serie de gropi de par, dispuse în zig-zag. Din analiza bucăţilor de chirpici cu impresiuni şi a gropilor de par putem preciza că structura, de dimensiuni considerabile, a fost compusă din pari legaţi printr-o reţea de nuiele şi scânduri de lemn, ce mai apoi au fost tencuiţi cu lut (sistemul este asemănător construirii unui perete de case). Printre rămăşiţele palisadei au fost identificate numeroase proiectile de praştie din lut, ce păstrează diverse forme (circulare, conice, triunghiulare, dreptunghiulare). După înlăturarea rămăşiţelor palisadei au fost identificate urmele altei palisade mai vechi, şi aceas­- ta arsă. La baza valului se afla un şanţ de mari dimensiuni în care s-au scurs resturile celor două palisade, dar şi alte artefacte, ca de pildă un vârf de săgeată din bronz. Un alt şanţ de apărare de dimensiuni considerabile a fost dezvelit la aproximativ 15 m distanţă de primul şanţ”, a ținut să precizeze dr. Victor Sava.
În încheiere, trebuie spus că potrivit arheologilor, există indicii temeinice că fortificaţia şi-a încetat existenţa printr-un asediu, cum îi stă bine unei cetăți dispărute care se respec­tă. Asta, în condițiile în care s-a constatat că palisada a fost incendiată, iar printre dărâmături au fost descoperite numeroase proiectile de praştie şi o săgeată din bronz.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției