complexComplexul Muzeal Arad, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și cu sprijinul Asociației Zibo Help România a organizat numeroase activități educaționale pentru elevi și preșcolari, activități care s-au derulat în perioada 7 – 11 aprilie 2014, în cadrul programului naţional „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun“, ediția a III.

Pe parcursul celor cinci zile, peste 5000 de preșcolarii și elevii au participat la diverse activităţi educaționale și vizite ghidate, sub îndrumarea muzeografilor și arheologilor de la muzeul arădean. Pentru preșcolarii și elevii din învățământul primar și gimnazial s-au desfășurat ateliere pe teme de arheologie, istorie, științele naturii și vizite ghidate în expoziția de arheologie și științele naturii. Elevii de liceu au participat la prezentarea unor descoperiri arheologice recente din județul Arad; la prezentarea unor colecţii muzeale; la prezentarea de filme documentare pe teme etnografice; atelierele de restaurare pictură şi la atelierele de iniţiere în arta fotografiei, organizate de Foto Club Arad.

La Palatul Cultural Arad au fost deschise pentru vizitare expoziția permanentă de arheologie și științele naturii, expoziţia „Un secol de istorie naturală la Arad“ şi colecţia de moluşte a colecţionarului Călin Istrate.

Expoziţia de fotografie, semnată de profesorul arădean Virgil Jireghie a putut fi admirată la Sala Clio Arad. În cadrul acesteia, Foto Club Arad a organizat ateliere de iniţiere în arta fotografiei. La Muzeul de artă Arad au fost deschise grupurilor şcolare expoziţiile permanente de artă europeană şi românească, dar şi expoziţia de ilustraţie de carte a artistului Călin Mureşan.

La Muzeul Oraşului Lipova, grupurile şcolare au fost invitate să descopere secretele casei memoriale Sever Bocu şi colecţiile de artă Vasile Varga şi Eleonora Costescu. În Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția“ Șiria, în castelul Bohuș, au fost deschise pentru vizitatori expozițiile permanente, dedicate scriitorului Ioan Slavici și compozitorului Emil Monția și expozițiile temporare de grafică „Patrimoniul arhitectural al Şiriei, încotro?“.

Recomandările redacției