Și în acest an, elevii Liceului Tehnologic „Iuliu Moldovan” s-au mobilizat și au încercat să ilustreze specializările școlii prin ateliere tematice creative.

Activitatea s-a desfășurat în biblioteca liceului, avându-i ca invitați pe partenerii școlii: Direcția Silvică Arad, reprezentată de dna ing. Cristea Nicoleta și Atelierul de tâmplărie „Lemasi”, reprezentat de dnul ing. Vlad Codin, aceștia subliniind oportunitățile pe piața muncii și importanța meseriilor pentru care acest liceul oferă pregătire.

Alături de copiii școlii au participat elevi de la Școala Gimnazială „Aurel Sebeșan” Felnac, însoțiti de prof. Nicoară Ștefan și prof. Fereșteanu Bogdan și de la Liceul „Ioan Butean” Gurahonț, însoțiți de prof. ing. Groza Teodor.

S-au realizat obiecte decorative din lemn pentru design interior și pentru amenajări exterioare, o parte din elevi participând la plantare de puieți în parcul școlii.

Prin activitatea desfășurată dorim să readucem în actulitate meserii și tradiții care au făcut parte mereu din România și care i-au dat țării noastre o unicitate în lume.

Rămâne deschisă invitația adresată tuturor partenerilor educaționali și agenților economici de a participa la Ziua Școlii în luna mai a acestui an școlar”, spune ing. Vlad Codrin.

Recomandările redacției