Săptămâna politică arădeană

0
162

De la Podul Înalt și războaiele punice la bătăliile de pe Mureș
În pregătirea marilor bătălii care se vor da pe Mureș la alegerile locale de anul viitor, PSD și PNL se antrenează pe seama apropiatelor alegeri prezidențiale. După desemnarea Veoricăi drept candidat, liberalii ies la atac: „Tot ce poate să propună PSD în acest moment este doamna Dăncilă: un prim ministru slab, care a ajuns la putere pentru a servi interesele condamnatului Liviu Dragnea. Doamna Dăncilă a guvernat greşit, fără să susţină mari proiecte de infrastructură, fără să susţină investiţiile în general. Am avut o guvernare iresponsabilă, dezinteresată de marile teme ale societăţii – dezvoltare, educaţie, sănătate – preocupată în schimb să oprească lupta împotriva corupţiei, să protejeze penalii. Conduce un Guvern care a lovit grav Aradul, prin decizii care au luat zeci de milioane de euro de la proiectele de dezvoltare, care ia banii munciţi aici să îi ducă acolo unde are interesul PSD. Din fericire, există o alternativă clară la PSD şi Dăncilă, preşedintele Klaus Iohannis. În ultimii ani, acesta a fost garantul libertăţii justiţiei şi al parcursului european al României. Românii au de ales între două alternative clar definite şi sunt convins că vor alege bine!”.
Referirea la tăierea banilor arădenilor este clar în cadrul luptei pentru alegerile locale. Liberalii știu că în campanie PSD-iștii vor aduce din nou aminte de perioada în care actualii PNL-iști, foști PDL-iști, au tăiat pensiile și salariile, așa că îi dau zor cu tăierea fondurilor Aradului. Au dreptate când spun că alternativa la Dăncilă este Iohannis, dar se feresc să scoată vreun cuvințel despre trocul Veoricăi cu Klaus. Oricum, le-a luat-o înainte senatorul Fifor, care, fără să fie întrebat, a zis că zvonurile privind bătutul palmei sunt prostii, că ar fi absurd să se întâmple așa ceva, din moment ce Dăncilă este un fel de Ștefan cel Mare, pe când Iohannis nu este decât o copie a lui Suleiman și, în bătălia cu Veorica va avea soarta turcului la Podul Înalt.
„Cum ar fi să vezi vasluienii că se aliniau în spatele lui Suleiman și se duceau să se bată pentru Suleiman împotriva lui Ștefan cel Mare. Cam asa ar fi și acum, să ne po­menim că ne aliniem în spatele lui Iohannis să ne batem cu premierul României. Nici măcar cei care au lansat prostia asta nu cred că sunt foarte convinși de ce au spus, dar în toată această perioadă o să avem parte de tot felul de glumițe de genul acesta“, a declarat Mihai Fifor. Ei, uite că ăia care au spus-o sunt chiar foarte convinși, Pleșoianu spunând-o de-a dreptul. Dacă știa chestia cu Ștefan cel Mare, cred că s-ar mai fi gândit puțin, pentru că și Dăncilă, precum Ștefan, este degrabă vărsătoare de sânge nevinovat, lucru pe care l-a dovedit imediat după ce Dragnea a intrat la pușcărie. Cât despre „glumițele” din campanie, sunt convins că ele vor exista cu miile. Sper că anunțul său privind Policlinica CFR nu este doar o glumă de campanie: „Pentru mine este un proiect drag, unul de suflet şi îmi onorez promisiunea făcută arădenilor în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării. Am aprobat atunci partea de finanţare, cu gândul la cei de acasă, mai ales că unitatea sanitară nu va deservi doar personal militar și rezerviști, ci și personal civil, cetățeni ai Aradului. Am insistat şi insist ca oraşul nostru să aibă cel mai modern centru medical de diagnostic și tratament din această zonă. Vor exista 16 cabinete care vor funcționa pe două ture și vor fi deservite de 22 de medici specialiști și 22 de asistenți medicali. De asemenea, vor mai exista două laboratoare de analize medicale. Astăzi am parcurs un pas important în această direcţie prin semnarea contractului de proiectare, exact cum am promis. Este un proiect extrem de ambiţios şi îl voi duce în mod armonios la îndeplinire pentru că arădenii merită un act medical de calitate şi condiţii sanitare de excepţie”. Bine ar fi să fie bine, dar dacă abia s-a semnat contractul pentru finanțarea proiectului, cred că totul va fi gata mult după terminarea stadionului UTA. Sper că nu tot Tehnodomus va avea contractul pentru Policlinică!
De la Cartagena la Arad
Dacă tot a venit Fifor cu Ștefan cel Mare și Podul Înalt, liberalii s-au gândit să prefigureze și mai fidel modul în care se va desfășura bă­tălia de la locale: „Marți, 23 iulie 2019, la Primăria municipiului Arad a avut loc o întâl­- nire specială, în cadrul căreia s-au discutat detaliile unui eveniment spectaculos ce urmează să aibă loc în localitatea de pe malul Mureșului anul viitor în luna mai, timp de cinci zile. InTimes concept, prin fondatorul său, Marius Simion, și prin asociații Marius Porcolean și Ciprian Cristea, după eforturi care s-au întins pe parcursul mai multor ani de zile, a reușit să pună bazele unui parteneriat cu Federația TROPAS Y LEGIONES DE LAS FIESTAS DE CARTHAGINESES Y ROMANOS, care organizează în fiecare an, de 3 decenii încoace, în Cartagena (zona Murcia, Spania), un superb festival de interes turistic internațional, cu temă istorică. În cadrul acestuia, mii de oameni participă activ la recrearea atmosferei și a evenimentelor din timpul celui de-Al Doilea Război Punic, de acum mai bine de 2.000 de ani”. Din păcate, evenimentul va fi anul viitor, așa că nu a putut fi inclus în „Zilele Aradului”, al căror program a fost deja lansat de către Primărie. Nu-i bai, bun o fi și pentru campania pentru parlamentare! Sigur, condiția este să câștige PNL-iștii Primăria Aradului, pentru că dacă vor câștiga PSD-iștii s-ar putea ca în locul lui să fie bătălia de la Podul Înalt sau, mă rod, de la Podul Decebal!
Oricum, PNL-iștii își văd de campanie, realizând niște chestii de efect, cum a fost și inaugurarea bolții luminoase de pe strada 1 De­- cembrie. „Echipele de muncitori a operat­orului care asigură iluminatul public în municipiu au finalizat spectaculoasa boltă luminoasă creată din nu mai puţin de 1.500 de becuri. Iluminatul ornamental va fi funcţional în fiecare weekend, de vineri seara – până duminica seara, fiind o alternativă la iluminatul rutier ce urmează să fie intrerupt. Se va crea astfel un aspect deosebit în zonă unde accesul stradal în intervalul menţionat va fi doar pietonal”.
Bolta luminoasă de pe strada 1 De­- cembrie 1918 este doar începutul!
Municipalitatea ia în calcul posibilitatea de a oferi un aspect deosebit şi altor străzi din municipiu, cu ajutorul iluminatului arhitectural. Următoarea investiţie de acest gen s-ar putea realiza pe străduţa ce inconjoară Biserica Roşie din municipiu. Cine este operatorul știm, interesant ar fi să știm și la cât se ridică valoarea contractului!
De la micro la mega
În replică, PSD-iștii fac din nou scandal pe tema masterplanului de deșeuri, care, spun ei „s-a transformat într-o megaafacere, cu largul concurs al PNL Arad“. „Cu largul concurs al celor de la PNL Arad, masterplanul de deșeuri a fost transformat într-o afacere de succes pentru firmele de salubritate, iar arădenii stau luni de zile cu gunoiul în fața porții, deși au plătit sume importante pentru acest serviciu. Cel mai elocvent exemplu e ceea ce se întâmplă în zonele 2 și 5, Valea Crișului și Valea Mureșului, unde firma Grup Salubritate Urbană, operatorul de salubritate de pe acele zone, a fost preluată de o altă societate, ca mai apoi să fie declarat falimentul. Culmea e că societatea care a preluat GSU vine acum să se ocupe de salubritate tot pe cele două zone, cu utilajele care nu au fost predate înapoi la ADI Deșeuri, la prețuri duble față de cele din contractul inițial. Este strigător la cer cum ADI Deșeuri și liberalii de la CJA stau și asistă nepăsători la această inginerie prin care sunt afectați zeci de mii de arădeni, care pe de o parte au avut de suferit luni întregi pentru că nu li s-a ridicat gunoiul, iar pe de altă parte trebuie acum să plătească sume duble pentru aceleași servicii”. Eu nu zic că nu au dreptate, dar le reamintesc că ei au propus acestă soluție de compromis, până când va fi atribuit contractul altei firme.
Altă temă veche de campanie, care va fi folosită și de această dată de către PSD este Cetatea Aradului: „Am văzut în ultimele zile că un domn de la PNL Arad și-a adus aminte de Cetatea Aradului și reîncălzește această temă pe care, din păcate, liberalii o folosesc doar în perioadele electorale, dar în 15 ani de când Falcă și ai lui sunt la putere n-au făcut nimic pentru a introduce cetatea în circuitul civil. Le reamintim celor de la PNL, că tătucul lor, plecat dintre noi la Bruxelles, a semnat de aproape zece ani un protocol cu Ministerul Apărării, prin care se angaja în numele Primăriei Arad să reabiliteze unitatea militară din Gai și să realizeze 250 de apartamente ANL pentru militari. În cei peste 9 ani de când a semnat protocolul, Falcă și compania nu și-au respectat promisiunile, pe scurt nu au fost interesați cu adevărat să preia Cetatea Aradului. Ne aducem aminte că an de an în bugetul municipiului au fost repartizate sume pentru reabilitarea unității militare din Gai, dar acele lucrări n-au început nici în prezent, pentru simplul fapt că cei de la PNL nu au dorit acest lucru. Ce să mai vorbim despre apartamentele ANL pe care Falcă s-a angajat să le construiască, dar care au rămas și ele pe hârtie. Arădenii sunt sătui de poveștile electorale liberale legate de Cetatea Aradului și vor fapte. Îi solicităm public domnului primar interimar Bibarț să renunțe la politica promovată de Gheorghe Falcă în ultimii 15 ani, să nu mai dea vina pe alții pentru nereușitele lor și să se apuce de treabă, să-și respecte obligațiile asumate prin acel protocol încheiat cu Ministerul Apărării, astfel încât Cetatea Aradului să poată fi introdusă cât mai curând în circuitul civil“.
Acuma, să fim cinstiți, PSD-iștii ar vrea ca Bibarț să realizeze în câteva luni de mandat tot ce nu s-a realizat în 15 ani! Deasemenea, a revenit o altă temă de campanie: „În iulie 2018, la cererea Companiei de Apă Arad, Consiliul județean, prin votul consilierilor PNL, a instituit un nou bir pe spatele agenților economici arădeni: taxa pe apa de ploaie. În urma acestei decizii, în ultimele luni, firmele arădene au ajuns să plătească mai mulți bani pentru apa de ploaie decât pentru gaz sau electricitate.Am primit nenumărate sesizări în ultimele săptămâni de la oameni de afaceri disperați, care au de plătit 5.000, 7.000, 10.000 de lei pentru apa de ploaie. Această situație trebuie discutată de urgență în Consiliul Județean Arad și va trebui să luăm măsurile necesare pentru a elimina definitiv această taxă, care nu există în alte județe. Mai ales că legislația a fost modificată prin OG 114/2018, unde se precizează faptul că taxa POATE fi instituită în cazul în care e absolut necesar, adică societatea are probleme financiare grave, nu mai poate plăti salariile, e în prag de faliment etc”. Păi, bine, fraților, cine a dat ordonanța care spune că taxa poate fi instituită, nu PSD-ul? De ce nu spune ordonanța că taxa NU poate fi instituită?
Banii, banii…
Așa cum PNL-iștii țipă într-una că guvernul a tăiat banii arădenilor, PSD-iștii nu contenesc să le scoată ochii cu purcoaiele de bani date de către acesta Aradului: „Din 2016 și până în prezent, pedeliștii lui Falcă s-au preocupat doar de propagandă și prea puțin de problemele pe care trebuie să le rezolve. În ultimii trei ani, s-au alocat Aradului zeci de milioane de euro din fonduri guvernamentale sau europene, dar oameniilui Falcă nu au fost în stare să cheltuie acești bani și să implementeze proiectele la nivel de județ sau municipiu. Am primit bani pentru drumuri județene, inclusiv pentru drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, care arată în continuare ca după război. De doi ani, cei de la PDL Arad nu sunt în stare să finalizeze licitația, probabil pentru că nu iese cine trebuie, vreo firmă de casă a PDL Arad. S-au primit bani pentru învățământ, fiind finanțată, printre altele, reabilitarea colegiilor Economic și Elena Ghiba Birta,dar Falcă și ai lui n-au reușit în doi ani să finalizeze aceste proiecte. Sunt alocați de la guvern zeci de milioane de lei pentru noul spital de la Căpâlnaș și pentru noua secție de oncologie a Spitalului județean, dar niciunul dintre aceste proiecte nu au fost demarate. Suntem în cel de-al patrulea an din acest mandat al administrației portocalii care conduce municipiul și județul, iar rezultatele până în acest moment sunt ZERO. Asta în condițiile în care atât Primăria Arad, cât și CJA au la dispoziție cele mai mari bugete de la Revoluție și până în prezent”.
Ca să rupă gura târgului, PNL-iștii se laudă că au primit 4,8 milioane de euro fonduri europene pentru revitalizarea zonei strada Mărului şi amenajarea ca zonă de agrement. Se mai laudă și că lucrările de modernizare a drumurilor Beliu – Archiş şi Cărand – Prunişor sunt în plină desfăşurare, iar altele vor demara cât de curând pe alte drumuri județene. Așa că degeaba îi acuză răutăcioșii ăia de PSD-iști că nu fac nimic cu banii primiți de-a moaca de la guvern. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.