Planul de acasă rar se potrivește cu cel din târg
După cum am mai spus, „luna de miere” acordată de către opoziția locală primarului Călin Bibarț a durat foarte puțin. Încet, încet, au început să fie scoase de la naftalină vechile clișee, fiind necesară doar schimbarea numelui lui Falcă, plecat la Bruxelles, cu cel al lui Bibarț. O contră politică destul de serioasă, cu mare impact electoral, între PSD și PNL, din săptămâna trecută, a fost pe seama taxelor și impozitelor. De fapt, începutul l-au făcut cei de la USR, care l-au acuzat pe Bibarț că le-a furat ideea, ca să-și facă el capital electoral. Mai exact, Bibarț a anunțat că se intenționează creșterea bonificației acordate bunilor platnici, de la 5% la 10%, inițiativă cu care se împăunează USR. Nu prea cred că îi interesează pe arădeni acest aspect, cred că mai degrabă ar râde pe seama USR-iștilor, care vor să-și atribuie meritele unei propuneri pe care alții, de pildă Florin Galiș, pe când era consilier, iar USR nu era nici măcar în stadiu de crisalidă, o făcuse. Mai mult, a propus-o inclusiv Bibarț. Ce s-o mai lungim, indife­rent de vechimea unui demers, cetățenii îl vor ține minte doar pe acela care l-a și pus în aplicare. În cazul de față, Bibarț. Așa că USR-iștii ar trebui să fie bucuroși că niște arădeni care se grăbesc să-și plătească dările vor avea puțin de câștigat, nu să îl acuze pe Bibarț că le-a furat ideea. Uite, ar putea să ia exemplu de la doctorul Wiener, senatorul lor, care nu
s-a supărat că guvernul i-a furat pur și simplu legea, ci s-a bucurat că aceasta va fi pusă în aplicare.
Albul e mai negru decât crezi
PSD-ul, însă, a atacat mult mai vehement, acuzându-l pe Bibarț că minte cu nerușinare, că, de fapt, arădenii vor plăti mai mult pentru taxe și impozite. Iată: „Scamatorul Bibarț dă cu o mână și ia cu două din buzunarele arădenilor“, titrază ei într-un Comunicat”, explicând: „Interimarul Călin Bibarț i-a mințit pe arădeni, așa cum probabil a învățat de la mentorul său, Gheorghe Falcă. A devenit deja o tehnică a administrației liberale de a
anunța un lucru și după câteva zile să facă exact pe dos. Interimarul Bibarț anunța, la mijlocul săptămânii trecute, că nu vor crește taxele și impozitele locale, în schimb va crește de la 5 la 10 la sută bonificația pentru cei care plătesc dările până la 31 martie. După numai două zile, Primăria Arad afișează la transparență un proiect de hotărâre, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020, inițiat chiar de Călin Bibarț, cel care promitea să nu crească nicio taxă. Ei bine, prin acel proiect, se majorează taxele și impozitele, de la impozitele pe terenuri, clădiri, autoturisme, la taxele pentru certificate de urbanism sau la cele pentru branșamente și racorduri la diferite rețele. Călin Bibarț a făcut o scamatorie demnă de Circul Globus, anunțând arădenii că vor primi o bonificație din partea administrației liberale, dar în realitate, același Bibarț ia cu două mâini din buzu­- narele arădenilor, majorând taxele și impozitele locale, majorare care va depăși bonificația acordată cu mărinimie de noul Falcă al Aradului“.
Sincer, am o îndelungată experiență în privința artificiilor verbale ale PDL-iștilor, care în mai multe situații de acest gen susțineau că arădeanul nu va plăti mai mult din cauza creșterii prețurilor, pentru că vor fi compensații care vor anula acele creșteri. În cazul de față, dacă ar fi într-adevăr cum spun PSD-iștii, singurii arădeni care nu vor plăti mai mult în 2020 ar fi cei care își plătesc până la 31 martie dările pe tot anul or, ce faci cu ceilalți, care nu își permit luxul acesta? În urma declarației lui Bibarț, toate publicațiile au titrat: „Taxele și impozitele rămân pe loc”. Or, nu cred că o simplă declarație de intenție ține loc de garanție. Bibarț nu a declarat ferm că impozitele și taxele nu vor crește, ci că „Referitor la taxele şi impozitele pe anul 2020, vreau să precizez că nu avem în plan să le creştem”. Dar dacă, după aceea, va veni să spună că, deși nu a vrut, a fost obligat să le crească, pentru că bugetul Aradului este în suferință din cauza Guvernului PSD, care a furat zeci de milioane de euro Aradului, iar din această cauză nu pot fi realizate mărețele proiecte ale administrației PDL, adică PNL? Doamne, Ferește, nu spun că este așa, dar de prea multe ori a fost, așa că este ca în povestea Petrică și lupul! Dincolo de asta, Bibarț a demonstrat că are stofă de politician, aplicând străvechiul principiu al ținerii dușmanului aproape. „Totodată am constatat că un partid politic, USR-ul a venit cu o acţiune publică de strângere de semnături pentru majorarea la 10% a bonificaţiei acordate contribuabililor care îşi plătesc integral taxele şi impozitele locale până la data de 31 martie 2020. Eu nu pot decât să le mulţumesc pentru faptul că promovează un proiect pe care eu l-am dispus în urmă cu mai bine de o lună de zile celor de la Direcţia Venituri, în vederea pregătirii documentelor pentru anul viitor”, a declarat Bibarț. Lovitura a fost perfectă, Bibarț le-a sugerat arădenilor că, la Arad, USR nu este dușmanul, ci hoavărul PNL, dar face opoziție doar de ochii lumii, pentru a atrage voturile unor haștagiști. Ca dovadă, au adunat semnături de la cetățeni pentru susținerea unei propuneri a lui Bibarț. Rezultatele se vor vedea la alegerile prezidențiale, la care Aradul va vota în proporție covârșitoare pentru Iohannis, nu pentru Barna, dacă se vor convinge că USR și PNL sunt mână în mână… Cei de la USR nu au altă soluție decât să dea exemple clare, care pot fi identificate în proiectul depus la transparență, care arată, negru pe alb, că, așa cum au spus PSD-iștii, impozitele și taxele cresc. Sunt acolo o mulțime de tabele în care oricine poate să vizualizeze: creșteri în 2020 față de 2019, cu zeci de lei. Sigur, pentru mulți nu înseamnă nimic câteva zeci de lei, dar pentru alții contează. Și, mai presus de orice, conteză că ai spus că nu se scumpește nimic! De ce ai mințit? De ce declari că taxele și impozitele rămân la fel, după care vii și spui că sunt excepții?”. Oricum, dacă te pui și citești proiectul depus la transparență, te apucă pandaliile când vezi câte taxe trebuie să plătească românii. De pildă, dacă vrei să divorțezi, trebuie să scoți din buzunar niște bănuți, ca să plătești Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă: 529,79 lei”. Cum, adică, tu îmi iei peste cinci milioane ca să divorțez? Dacă este cu acordul părților, iei câte cinci milioane și 300 de mii fiecăruia? Îmi spui și mie de ce? De unde până unde trebuie să-ți plătesc pentru a constata o stare de fapt, de ce nu respecți spiritul legii, care ți-a dat dreptul să constați divorțul, fără ca soții să fie obligați să apeleze la tribunal, să plătească avocați, să ajungă pur și simplu la ruină ? Astea sunt legile statului, cu astea defilăm, pot să se schimbe guvernele tot odată la doi ani, că niciunul nu se va gândi să le desființeze, dimpotrivă, vor inventa altele.
Pesta. Porcină. Exercițiu de
admirație
Cică doamna prefect o făcut o video- conferință pe tema pestei porcine, care, ca un făcut, apare de fiecare dată când zootehnia românească este în creștere. „Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, a convocat, în data de 2 august 2019, în sistem de videconfe­rință, toate primăriile din județul Arad, pentru a fi prezentată situația la zi a focarelor de pestă porcină africană din județ și de asemenea pentru a prezenta măsurile ce trebuie luate în localitățile unde nu a fost semnalată prezența viru­sului pestei porcine africane. În cadrul videconferinței s-au dispus următoarele măsuri în vederea împiedicării proliferării virusului de pestă porcină africană: Interzicerea organizării de activități sportive și de altă natură în pădure; Acțiuni de control la cantoane și la gospodăriile aflate la liziera pădurilor; – Acțiuni de informare și conștientizare a populației privind modalitățile de transmitere a pestei porcine africane, DSVSA urmând să pună în acest sens la dispoziția primăriilor toate materialele necesare; Informarea cetățenilor privind restricția culegerii de ciuperci și fructe de pădure; Efectuarea de controale de către medicii concesionari împreună cu reprezentanți ai primăriilor în gospodării.Totodată s-a dispus și amplasarea unui covor cu soluție dezinfectantă pentru autoturisme, la ieșirea din Municipiul Arad pe Calea Bodrogului, în zona Ocolului Silvic Iuliu Moldovan”. Sincer, ce au de-a face activi­tățile sportive din pădure cu pesta porcină, nu prea văd. Dar, ce să-i faci, trebuie să arate oamenii că lucrează și au grijă de sănătatea cetățenilor, care cât de curând vor fi chemați la urne.
Cam asta a fost săptămâna politică, fără prea mari bulversări. Desigur, a mai fost și ciocnirea din CLM la votarea parcării subterane din Piața Avram Iancu, sub care cică s-ar afla ub buncăr antiatomic, dar, cum am relatat deja pe larg, nu mai insistăm. Rămân la părerea mea că în vecii vecilor nu va fi acolo parcare subterană, iar acest lucru îl știu și PNL-iștii, dar au inventat o temă electorală. Așa e politica, subterană…
 

Recomandările redacției