Săptămâna politică arădeană

0
89

Săpături de toamnă și de primăvară concomitente, la Arad
Pentru că tot a venit Opoziția cu ideea alegerilor parlamentare anticipate, pentru a le suprapune cu cele locale, partidele politice arădene au pus deja în practică propunerea de comasare, în ceea ce privește campania electorală. Adică, și-au zis, dacă tot e campanie electorală pentru prezi­dențiale, hai să facem la pachet și campanie pentru alegerile locale de anul viitor. Așa se face că, deși este vorba despre alegerea președintelui României, protagoniștii pedalează în special pe alegerile locale. Liberalii ne bombardează zi de zi cu realizări de-a dreptul colosale, chiar dacă acestea sunt doar de domeniul viitorului îndepărtat, de parcă ducerea la îndeplinire a proiectelor faraonice ar avea vreo legătură cu cu realegerea lui Klaus Iohannis Werner sau alegerea altcuiva. PSD-iștii, fiind în opoziție pe plan local, nu aveau cum să realizeze ceva, așa că se laudă cu ce a făcut guvernul lor, inclusiv pentru Arad, sperând că electoratul din municipiu și județ va decide că ar fi bine să-i aleagă pe ei. Cum spuneam, deși e campanie pentru alegerile prezidențiale, lupta se duce pentru locale. Este drept, campania nu a debutat oficial, acum fiind vorba despre precampanie perzidențială. Cu toate acestea, atât PNL cât și PSD au furat startul, amplasând postere cu Iohannis și Dăncilă în stațiile de tramvai. Posterul Vioricăi Dăncilă îi anunță pe cei care așteaptă tramvaiul că aceasta va fi un președinte MUNCITOR. Probabil că, în mintea strategilor, acest mesaj îi va face pe toți muncitorii să o voteze.
De la un metru distanță, un Iohannis râzăcios o persiflează, anunțând că el vrea o Românie NORMALĂ. Această alăturare este grăitoare în privința trocului Iohannis-Veorica. De mulți ani, afișajul electoral în stațiile de tramvai a aparținut exclusiv PDL-PNL, pentru simplul motiv că CTP este pe moșia lor, nicodată PSD nu a primit acceptul de a pune ceva afișe electorale pe acele panouri. Acum, alături de Iohannis este Veorica. Este clar că așa s-a dat porunca de la centru, de la Cotroceni, mai exact, tot natul trebuie să știe că bătălia se dă în turul doi între ei. Peste drum de stația de tramvai, acționează chiar muncitorii, care sapă în draci tranșee, în cadrul celebrei regenerări urbane. Oare, ei cu cine vor vota, cu Veorica MUNCITOARE sau cu NORMALUL Iohannis? Desigur, când va începe legal campania, toată propaganda se va axa pe candidatul pentru Cotroceni, Atât la PSD-iști cât și la PNL-iști. Treaba organizațiilor locale va fi doar de a prelua și lipi peste tot afișele concepute și executate la Bucureși și, normal, să le și plătească.
Altfel de săpături
Săpăturile din oraș sunt un mizilic față de cele din interiorul partidelor. De pildă, deși liberalii tac chitic și propovăduiesc armonia internă deplină, spiritul indestructibil de echipă, cam toată lumea vorbește despre lupta surdă pentru desemnarea candidatului PNL la Primăria Aradului. Surse din interiorul partidului spun că actualul primar interimar, Călin Bibarț, nu acceptă decizia lui Falcă de a-l desemna drept urmaș al său pe Sergiu Bîlcea, ci vrea să candideze el. Bîlcea profită de funcția pe care o are pentru a puncta electoral, în speranța că, în cele din urmă, se va decide ca rezultatele sondajului să impună candidatul. Chiar mă lasă rece acest război intern, dar știu din proprie experiență că așa- zisele sondaje interne nu au contat niciodată. Concret, candidatul este stabilit de către organizația municipală, iar apoi decizia trebuie validată de conducerea județeană. Or, președintele organizației municipale este Bîlcea, iar de el depinde inclusiv lista viitorilor candidați la Consiliul Local Municipal. Totodată, președintele județean este cel care l-a desemnat pe Bîlcea drept succesor al său, adică Falcă. Desigur, în politică surprizele nu sunt excluse, dar, cel puțin în ceea ce privește PD-PDL-PNL, niciodată nu au fost provocate de succesul unei aripi dizidente, ci de calculele conducerii partidului. În cele din urmă, protagoniștii, indiferent că au pierdut sau au câștigat, au clamat unitatea partidului și s-au supus deciziei sale, îmbrățișându-se și pupându-se în armonie deplină. Excep­țiile nu fac decât să întărească regula.
Un partid ostatic
Săpături sunt și la PSD Arad, care pur și simplu este legat de mâini din cauza jocului absolut imprevizibil pe care îl face Fifor. Ajuns secretar general al PSD, acesta ține organizația captivă, nedându-i voie să-și caute un candidat la Primăria Aradului cu oarecari șanse în fața celui al PNL, indiferent cine o fi acela. Sunt convins că Fifor știe că nu are nicio șansă ca arădenii să-l aleagă primar, dar refuză să recunoască acest lucru și să spună că nu mai vrea să candideze. Oricum ai lua-o, singura explicație plauzibilă este aceea că trage de timp, pentru ca, pe ultima sută de metri, să fie desemnat candidat cine vrea el, iar organizația să se supună. Din câte am învățat în îndelungata mea carieră de observator al vieții politice, nu este deloc exclus ca Fifor să o lălăie până după alegerile prezidențiale, când va putea să pretexteze rezultatul dezastruos obținut de către Viorica Dăncilă la Arad pentru a decide mazilirea conducerii PSD și instalarea unui interimar care să îi asigure perpetuarea în Parlament. Știu, PSD Arad nu va recunoaște că aceasta este situația, dar dacă te prefaci că nu vezi realitatea, nu înseamnă că ea nu există. Iar realitatea ne arată că PSD Arad este ținut ostatic de către Fifor.
Negul de pe nasul lui Cioloș
Oricât ar părea de neverosimil, săpăturile apar inclusiv în sânul partidelor mai mici decât un buzunar de ceas. Chiar la începutul săptămânii am aflat că partidul lui Cioloș s-a înființat de facto și la Arad, alegându-și conducerea județeană. Nu îmi stă în fire să fac bășcălie de partidele mici, nu am făcut-o niciodată, dar chiar este de râsul curcilor ca un partiduleț alcătuit din câțiva oameni care s-au lipit de un politician cu notorietate să pretindă să fie tratat de la egal la egal de către un partid deja consacrat la care s-a alipit. Doar pentru că Cioloș a reușit să-i prostească pe cei de la USR să facă o alianță, membrii PLUS pretind locuri pe listă la viitoarele alegeri locale. Am lecturat cu mare atenție lista conducerii alese a PLUS Arad și nu cunosc absolut pe nimeni, nici măcar pe președinte! „Mulțumim din nou tuturor membrilor PLUS care au participat la Convenția Județeană și îi asigurăm că PLUS va rămâne consecvent valorilor și principiilor enunțate încă de la înființarea sa”, zice președintele ales al organizației județene. Care principii? Pun pariu că domnul respectiv habar nu are cine a înființat PLUS și nici măcar ce înseamnă. Nu l-a înființat Cioloș, ci el l-a preluat imediat după ce a constatat că Partidul Mișcarea România Împreună, făcut de către el, nu are nicio șansă să fie înregistrat la Tribunal.Și, atunci, când tu abia te-ai înființat și ai fost băgat cu sila de Cioloș într-o ali­anță pe care nu a vrut-o nimeni, vii și bagi tot felul de strâmbe, pretinzând să de­semnezi un candidat de primar? Să-mi fie cu iertare, este ca și cum negul de pe nasul lui Jean Paul Belmondo ar pretinde că datorită lui Belmondo a avut ca amante nu știu câte actrițe celebre! Sau, mai plastic, ca și când prințul moștenitor care s-a însurat cu o țigăncușă se pomenește că toată șatra se mută la palat și pretinde să îl administreze. Ferească Dumnezeu să desconsider pe cineva, poate că toți acei necunoscuți care au fost aleși în conducerea PLUS Arad sunt oameni demni de toată lauda, manageri pricepuți, profesioniști de valoare, dar cum de nu a auzit nimeni de ei, unde au fost până acum? Cum de nu i-a solicitat niciun partid? De ce nu s-au oferit ei să se înscrie ? S-au înscris acum în PLUS doar de dragul lui Cioloș? Dacă au atâta încredere în el, de ce nu s-au înscris în USR sau PNL, pe vremea când aceste partide defilau cu Cioloș în campania electorală, în ciuda faptului că guvernarea tehnocrată a acestuia a fost absolut catastrofală ? Eu întreb și tot eu le ofer scuza: probabil că abia acum și-au dat seama că Cioloș, ca prim ministru, a pus coada la… Prună. Raluca Prună! 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.