Liberalilor le-a murit calul…
de bătaie!
A picat Guvernul PSD, dar, mirare mare, liberalii arădeni nu au sărbătorit în stradă, cum au făcut de fiecare dat când i-au snopit pe săracii PSD-iști. Mamă, ce chiuituri și zicături scoteau pe platoul din fața Primăriei, aproape de balcoanele sediului în care PSD-iștii își lingeau rănile, ce veselie generală era Palatul Cenad, unde are sediul PD-PDL-PNL! Acum, nimic! Oarecum, este explicabilă lipsa de entuziasm al PNL-iștilor, care le-a murit calul de bătaie sau țapul ispășitor, cum vreți să spuneți. Vă dați seama că vine campania electorală pentru locale, iar ei nu vor putea să mai dea vina pe guvern, că nu mai e Guvernul PSD, ci va fi guvernul lor. Abia aștept să organizeze PNL Arad un miting de înfierare a guvernului, care nu dă bani arădenilor și nici prin gând nu-i va trece să elimine legile prin care PSD, cică, a furat de la arădeni peste 30 de milioane de euro, ci le va aplica în continuare. Probabil vor da vina pe dezastruoasa moștenire, din cauza căreia noul guvern nu mai are de unde să dea bani.
Guvernul a zburat. Dar avioanele?
Chiar în săptămâna patimilor PSD, adică săptămâna votării moțiunii de cenzură, PSD-iștii și PNL-iștii s-au duelat verbal pe seama Aeroportului Arad, fiecare dând vina pe celălalt pentru situația catastrofală a acestuia.
„Compania TAROM demonstrează, oficial, că parlamentarii PSD de Arad au mințit atunci când au spus că aduc pe Aeroportul din Arad curse spre București! TAROM a publicat ieri orarul de zbor pentru primăvara anului viitor, prin care crește numărul zborurilor de pe aeroporturile unde operează deja, dar care lasă Aradul, în continuare, pe dinafară!… În schimb, prin acordarea unui ajutor financiar, Consiliul Judeţean îşi arată din nou disponibilitatea de a sprijini Aeroportul Arad, de a-i păstra statutul de aeroport internaţional, pentru a putea opera în continuare curse internaționale, cum sunt cele charter spre Turcia sau Tunisia. Iar până când vom avea o guvernare res­ponsabilă, care va trata cu respect Aradul şi arădenii, să păstrăm aeroportul funcţional, la standarde moderne, capabil în orice moment să primească
noi curse aeriene naţionale şi internaţionale”, au zis liberalii, imediat după ce consilierii judeţeni au votat alocarea sumei de 940.000 de lei cu titlu de ajutor de mi­nimis către SC Aeroportul Arad SA, care a solicitat majorarea capitalului social al societății prin emiterea unui număr de 94 acțiuni cu valoare nominală de 10.000 lei fiecare.
Suma este destinată achiziției unor mij­loace fixe, echipamente necesare derulării activității aeroportuare. Consiliul Județean Arad este acționar cu aproape 100% din totalul acțiunilor de la Aeroportul Internațional Arad. E, să vedem dacă guvernul liberal va obliga TAROM să planifice curse regulate de la Arad! Mai mult ca sigur, nici pomeneală și să vezi atunci cum vor prinde PSD-iștii, din zbor, ca să zic așa, o temă electorală babană!
„Aeroportul Arad rămâne aceeași gaură neagră, unde se pierd anual mili­oane de lei din banii arădenilor, ca să mai hrănim câteva guri liberale flămânde de prin Consiliul de administrație sau din conducerea societății. Despre cei 400 de operatori contactați de șefii CJA pentru a veni la Arad nu am mai auzit nimic de aproape trei ani de zile, de când liberalii se tot laudă că vor revigora activitatea aeroportului.
În schimb, mai „pompăm“ din banii județului încă 200 de mii de euro într-un aeroport muribund, care iese din comă doar în perioada estivală și asta doar datorită agențiilor de turism. În trei ani de zile, cei de la CJA nu au făcut nimic concret pentru aeroport. S-au plimbat prin Europa, pe la tot felul de târguri, de unde s-au întors cu mâna în buzunar, fără niciun contract și cu sume imense cheltuite pe transport și cazări, adică pe concedii plătite din bani
publici. Când am reușit, alături de colegii mei parlamentari, să convingem Tarom să vină la Arad, să opereze curse spre București, ne-am trezit că la aeroport nu exista personalul calificat pentru a putea avea curse regulate, o situație incredibilă. Cei de la CJA n-au reușit să ofere celor de la Tarom condiții decente pentru operarea zborurilor, n-au reușit să-i convingă nici pe cei de la Blue Air, probabil din aceeași cauză, deși erau interesați și aceștia de Arad, n-au reușit să convingă niciunul dintre cei 400 de operatori contactați. Crede cineva că Aradul e un oraș atât de neinteresant, astfel încât toți operatorii să ne evite? Sau avem la CJA o conducere incompetentă, care probabil nici nu e curioasă de revitalizarea activității pe aeroport, care e de preferabil să rămână o vacă de muls pentru PNL? În cei 15 ani de administrație PNL, am ajuns la concluzia că a doua variantă reflectă realitatea“.
Păi, dacă au spus PSD-iștii așa ceva în condițiile în care ei erau la guvernare, ce vor zice acum, când la putere vor fi libe­ralii? Te pomenești că și sub comandă libe­rală șefii de la TAROM vor zice că nu pot planifica zboruri, din cauza celor de la CJA, care nu le-a asigurat condițiile necesare! Asta chiar ar pica nasol! Ca să o luăm iar cu probabilul, liberalii vor spune că abia după alegerile parlamentare, când PNL va guverna singur, având o majoritate de 60%, vor putea să facă tot ce au promis, dar până atunci nu se poate, că e doar guvern de tranziție.
Înapoi la drumuri!
Ca să-i facă pe arădeni să uite de toate relele, liberalii vor apăsa la maximum pe­dala reabilitării drumurilor județene, lău­dându-se cu realizări formidabile în acest domeniu. Iată, șefii CJA au raportat un nou succes: Consiliul Județean Arad a început lucrările pe drumul județean Sintea Mică-Sântana. Valoarea proiectului este de trei milioane de euro, iar lungimea drumului județean este de 10 km. Lucrarea este finanțată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad.
Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a verificat situația lucrării. În acest moment se lucrează la nivelarea drumului și realizarea fundației (în Sintea Mică, înspre Olari), respectiv la decoper­tarea asfaltului existent, pe relația Olari-Sântana.
„Legăm localitățile Cintei, Zărand, Seleuș, Sintea Mică de zona industrială Sântana, cu un drum județean de bună calitate. Acest drum se va intersecta la Sintea Mică cu drumul Seleuș-Nădab, care va oferi o nouă deschidere întregii zone. Practic, facilităm foarte mult mobilitatea între trei orașe importante din județ: Sântana, Ineu, Chișineu-Criș, care funcționează, fiecare, ca un micro-pol de dezvoltare. Pe de o parte, venim astfel în sprijinul agenților economici, care își pot găsi mai ușor forță de muncă. Pe de altă parte, ajutăm muncitorii să se deplaseze cu mai mare ușu­rință înspre fabrici, pe drumuri jude­- țene modernizate. Nu în ultimul rând, aceste noi legături de bună calitate vor sprijini accesul elevilor din mediul rural la școlile din orașele respective, dar și desfacerea produselor agricole pe piețe mai ofertante, unde piețarii vor putea ajunge mai ușor”, a declarat Iustin Cionca. Acesta se laudă că anul acesta Consiliul Județean Arad a deschis deja 19 șantiere pe drumurile județene.
Vicele CJA, Sergiu Bîlcea, vine și el cu laude, spunându-ne că drumul Pâncota-Seleuș este aproape finalizat. Se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt, cel de uzură, urmând ca până la jumătatea lunii viitoare să se asigure inclusiv marcajul rutier pe tronsonul în cauză.
„Acest tronson face parte din stra­tegia de modernizare a drumurilor județene pe care am demarat-o la începutul mandatului. Am răspuns ce­rințelor cetățenilor și, până la finali­- zarea integrală a lucrărilor, am asigurat circulația în regim de șantier, inclusiv prin turnarea acelui strat intermediar de asfalt. Sperăm ca până în 15 noiembrie să fie finalizate turnarea stratului final și executarea marcajelor rutiere definitive”, a precizat Bîlcea. Aha, deci, vorbim nu despre drumuri, ci despre tronsoane. Cum ar veni, pe porțiunile reabilitate, șoferii care transportă muncitori, elevi sau doar pe ei înșiși, vor ridica osa­nale CJA, iar imediat după aceea, când vor intra cu roțile în gropile de pe tronsoanele următoare, vor începe cu pogorârea tuturor sfinților și dracilor! Ce să-i faci, nu poți să le ai chiar pe toate! Uite, tot despre tronsoane e vorba și în alt caz, cel al lucrărilor pe drumul Pâncota-Buteni: „Din păcate, ne-au trebuit 1023 de zile, cau­- zate de superbirocratizarea statului, de legile greoaie, care sunt rupte de realitate și de nevoile cetățenilor, ca să demarăm această lucrare. Aceste întârzieri birocratice au făcut ca începerea lucrărilor pe acest tronson să fie «împinse» spre toamnă. Sperăm ca vremea să ne ajute și constructorul să poată lucra cât mai mult în această perioadă. În schimb, nu putem fi optimiști în privința celui de al doilea tronson al acestui proiect, dintre Arad și Pâncota, blocat în continuare din cauza contestațiilor. Acum, aceste contestații se află în atenția Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Așteptăm cu interes să vedem cum rezolvă guvernul liberal problema contestațiilor și a birocrației!
Tot un fel de apă de ploaie!
Absolut sigur, în campanie PSD-iștii îi vor acuza pe liberali că au pus taxe pe apa de ploaie, dar până atunci se mulțumesc să brodeze acuzații pe tema apei furnizate de către Compania de Apă care a devenit, în ultima perioadă, ciuca bătăilor. „Consilierii județeni PSD vor solicita înființarea unei comisii de anchetă, care să verifice situația de la Compania de Apă. Trebuie să vedem în primul rând lega­litatea disponibilizărilor din ultima perioadă, cum au ajuns să fie puși pe liber oameni care muncesc, în timp ce pensionari sau membri de partid au rămas în continuare pe funcții, deși taie frunze la câini. Acea comisie va trebui să analizeze situația disponibilizării vidanjorilor și a șoferilor de pe vidanje, caz prezentat de presă, exis­tând suspiciuni că la mijloc e vorba de externalizarea serviciului către o firmă de casă. Vom cere, totodată, să se analizeze situația financiară de la Compania de Apă. Nu e posibil ca o societate care deține monopol la nivel de județ, pe apă, canalizare, o societate care încasează bani și de pe apa de ploaie (iată, au și zis-o deja!) și care are printre cele mai mari tarife din țară să ajungă în situația de a nu mai avea bani de salarii, fiind nevoie de o rectificare a bugetului. Avem
de-a face ori cu incompetența crasă a celor care conduc această societate, ori cu jefuirea unei firme a Consiliului județean. Oricare dintre variante ar fi, este foarte grav ceea ce se întâmplă la Compania de Apă, iar în urma verificărilor va trebui să luăm măsuri de urgență, pentru a opri sifonarea banu­lui public”. 

Recomandările redacției