A murit calul de bătaie
al campaniei liberalilor
Suntem deja la jumătatea lunii ianuarie a noului an, dar parcă nu s-a terminat vacanța combatanților pe arena politică arădeană. Este de înțeles, după atâtea bătălii crâncene pe toată durata lui 2019, la europarlamentare, referendum și preziden­țiale, este nevoie de o recuperare mai îndelungată. Mai ales că urmează alte bătălii, cea mai apropiată fiind marea confruntare la alegerile locale, care va solicita la maximum armatele de vajnici luptători. Liberalii intră în acest război cu un avantaj enorm în ceea ce privește zestrea electorală, având niște procentaje covârșitoare, pe care este enorm de greu să le păstreze. Știu și ei că europarlamentarele și prezi­dențialele sunt cu totul altceva decât
alegerile locale, la care contează mult potențialul candidaților, nu doar al partidului. Totodată, însă, liberalii arădeni au pierdut cea mai puternică armă electorală pe care au folosit-o până la refuz, aruncatul cu pietre în guvern. Pentru orice nerealizare pe plan local, de vină era Guvernul PSD, care a tăiat banii Aradului, care și-a bătut joc de arădeni. Înjuratul guvernului a fost un sport de masă în tabăra liberală și le-a adus multe puncte. Acum, însă, cum să mai înjure guvernul, când acesta este al lor, cum să mai spună că din cauza guvernului nu pot să facă aia și aialaltă? Așa că vor fi obligați să ducă o campanie grea exclusiv pe tema marilor binefaceri ale guvernului lor. Problema este că nu prea au argumente care să încurajeze poporul, pentru că toate măsurile populiste au fost deja epuizate de către PSD, iar Guvernul PNL a păstrat unele dintre ele în silă, tăierea lor înainte de alegeri echivalând cu sinuciderea.
Înjurături pe tăcute
Spuneam că, acum, liberalii nu mai pot înjura guvernul. De fapt, îl înjură de mama focului, dar nu pe față, ci doar în familie. Cum să nu înjure primarii liberali, când guvernul lor o ține ca orbul de bâtă cu alegerea în două tururi, tăindu-le orice posibilitate de a rămâne pe funcții cu 30% sau chiar mai puțin? Cum să nu-l înjure, când le ia ceea ce le-a dat PSD-ul, adică pensii speciale, ca la parlamentari? Guvernul lor a prorogat, adică a amânat aplicarea legii, lăsându-i cu buza umflată, chiar acum, pe final de mandat. Dacă vor fi alegeri în două tururi, mulți dintre ei nu doar că își vor pierde funcțiile, dar vor rămâne și fără pensia specială. Putem să ne dăm seama ce armă electorală teribilă ar fi fost dublarea alocațiilor copiilor, dar guvernul lor refuză să o aplice, deși înainte, când Guvernarea PSD a legiferat-o, au votat-o și parlamentarii liberali. Păi, atunci, cum să nu înjure propagandiștii liberali guvernul, care i-a lăsat fără această armă? Ce să le spună alegătorilor, că trebuie să voteze lichidarea totală a PSD, care a dublat alocațiile și să ajute PNL să le taie?
Nici în car, nici în căruță
Din cauza situației de la București, armata liberală din teritoriu nu poate să-și tureze motoarele, pentru că nu știe încotro s-o apuce. Dacă alegerea primarilor rămâne ca acum, într-un singur tur, strategia este simplă, dar dacă va fi în două tururi, se complică enorm. Cu cine să negocieze liberalii susținerea candidaților lor în turul doi, cu USR-PLUS sau cu PSD? Exclus, pentru că tocmai cu ei se vor bate în turul doi. Pentru primarii pe funcții ar fi un dezastru să fie alegeri în două tururi, nu doar pentru că vor avea șanse mult diminuate, ci și pentru că unii dintre ei, care în mod sigur nu ar trece de 30%, ar putea fi schimbați pe ultima sută de metri din postura de candidați. Să vezi atunci vaiete, înjurături și blesteme, dezertări și transferuri spectaculoase! Iar dacă premierul Orban va fi obligat de către Iohannis să demisioneze, pentru a provoca alegeri anticipate, concomitent cu cele locale, sarcina propagandiștilor va fi una de-a dreptul imposibilă.
Pe cont propriu
În aceste condiții, armata liberală stă cu arma la picior, putând doar să facă propagandă lăudându-se cu unele realizări, care să crească popularitatea viitorilor săi candidați. De pildă, să se laude cu aducerea unor bani pentru Spitalul de Boli Infec­țioase Adulți!
„Continuăm investițiile fără precedent pentru modernizarea sistemului de sănătate publică din Arad. Secția de Boli Infecțioase Adulți va fi modernizată complet, printr-o investiție de peste 4,5 milioane de euro, din care aducem 1,8 milioane de euro din fonduri europene, iar diferența o acoperim din bugetul Consiliului Județean Arad. Acum, după semnarea contractului și de către Ministerul Dezvoltării, putem organiza procedurile pentru atribuirea proiectului tehnic și executarea lucrării. Secția se va construi în incinta actualului Spital Clinic Județean de Urgență Arad” – anunță Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Proiectul european prin care se construiește noul obiectiv medical al Aradului este realizat în parteneriat, de județul Arad cu Centrul de îngrijire a sănătății – Hódmezővásárhely-Makó, județul Csongrad (Csongrád Megyei Egészségügyi Ellátó Központ – Hódmezővásárhely-Makó), prin Programul Interreg VA România-Ungaria. Valoarea eligibilă totală a proiectului este de trei milioane de euro, din care județului Arad îi revin 1,8 milioane de euro.
Fără îndoială, campania pentru reabilitarea drumurilor din județ va fi exploatată din plin în continuare, rămânând o temă de propagandă predilectă, indiferent de modul în care se vor desfășura alegerile, indiferent dacă vor fi sau nu vor fi alegeri anticipate.
PSD, mai timid ca oricând
De cealaltă parte, nici PSD-iștii nu stau prea bine, ba chiar sunt într-o situație extrem de delicată. Pe lângă faptul că habar nu au ce se va întâmpla la congresul din februarie, organizația este zguduită de scandalul în care este antrenată conducerea, în frunte cu președintele.
Normal că nu le mai arde de hărțuială până nu știu exact cum stau lucrurile. Timid, încearcă să schițeze o strategie, pe seama acțiunilor actualului guvern, cum ar fi imensa prostie de a anunța intenția de a crește vârsta de pensionare la 70 ani, coroborată cu monumentala gafă a ministresei Muncii de a-i cataloga pe români drept puturoși.
„După ce ani de zile au acuzat că nu sunt bani de pensii, deși erau, după ce au refuzat îndelung să-și asume creșterea cu 40% a pensiilor începând cu septembrie 2020, liberalii conduși de Orban revin la scenariul pensionării la 70 de ani și reiau teoria creșterii contribuțiilor la Pilonul 2 de pensii. De fapt, un nou cadou făcut de PNL business-urilor private, aspect evidențiat clar de marile sindicate din România. În speță, inițiativa reprezintă un mod de subminare al sistemului public de pensii iar majorarea anunțată de Cîțu de la Pilonul I la Pilonul II de pensii, de la 3,75% cât e în prezent, la 6% în 2021 este un semnal clar în acest sens. Iar riscul este cu atât mai mare cu cât Guvernarea PNL a eliminat posibilitatea opțiunii între Pilonul I și Pilonul 2 pe care Guvernarea PSD o legiferase. Ceea ce este și mai dureros e faptul că PNL ignoră evidența că în România nu se poate mări vârsta de pensionare sub nicio formă, nici măcar ca opțiune. Realitatea ne arată că în România speranța de viață este de 75 de ani, față de media UE de 81 de ani. Prin urmare, orice comparație cu Uniunea Europeană trebuie să pornească de la această diferență. După refuzul de a majora alocațiile copiilor și măsura ilegală de a crește accizele la carburanți, PNL a început anul cu o nouă agresiune la adresa românilor”, acuză PSD-iștii.
Pe mâna partidului
După cum stă treaba, singura soluție a PSD-iștilor arădeni este să folosească cu predilecție și la alegerile locale teme na­ționale, coroborat cu critici mai mult sau mai puțin întemeiate la adresa administrației liberale. Nici ei nu își doresc alegeri anticipate, pentru că partidul nu a apucat să se redreseze după teribilele lovituri primite. Or, este clar că inclusiv la locale candidații PSD mizează pe un vot acordat partidului. Pentru ei este de preferat ca Guvernul Orban să rămână la guvernare până la alegerile parlamentare, să se uzeze, coroborat cu scăderea curentului anti PSD. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, pentru că dacă la congres nu vor fi eliminate răfuielile între taberele din PSD, ci, dimpotrivă, se vor acutiza, soarta organizațiilor din teritoriu va fi pecetluită.
Simion Todoca

Recomandările redacției