Săptămâna politică arădeană

0
108

Românii i-au bătut pe unguri, chiar înainte de ziua lor!
După cum se știe, vineri, 15 martie, a fost ziua maghiarilor de pretutindeni, marcată, ca în fiecare an, de către UDMR, prin manifestările din Parcul Reconcilierii. Tot ca în fiecare an, au fost prezenți pe acolo și cei de la Noua Dreaptă, care, în prealabil, au manifestat în Piața Avram Iancu. A fost liniște și pace, nu s-a bătut nimeni cu nimeni. Bătaia despre care vorbeam în titlu a avut loc cu trei zile înainte. „Înfrăţite de 25 de ani, oraşele Arad şi Gyula continuă seria acţiunilor comune şi în 2019. Prima întâlnire din acest an a avut ca pretext deja tra­diţionalul meci amical de fotbal al echipelor formate din reprezentanţi ai celor două administraţii locale. Marţi, 12 martie 2019, Sala Sportu­rilor «Victoria» din Arad a găzduit partida amicală, ce avea să se încheie în favoarea echipei arădene cu scorul de 5-1. Maghiarii vor avea ocazia să-şi ia revanşa peste exact o săptă­mână, la Gyula”, eram anunțați printr-un Comunicat. Orișicât, nu a fost frumos din partea trupei lui Falcă, nu te apuci să bați omul chiar așa de rău, mai ales că este ziua lui. Puteau să facă un egal elegant, ceva de genul 4-4 sau 5-5. Cred că Le­vente Bognar s-a cam supărat pe Falcă, dar, suntem siguri, îi va trece rapid. Ceea ce este mai deranjant, chestia asta cu înfrățirea e mai mult o șușă electorală, care nu produce mare brânză pentru arădeni. Dacă cele două administrații colaborează de un sfert de secol, cum se face că nu au dezvoltat relații economice benefice pentru ambele părți? „Înainte de înce­perea competiției amicale, primarul municipiului Arad și viceprimarul orașului Gyula au semnat Programul de colaborare pentru anul 2019. Dacă până acum colaborarea dintre cele două orașe s-a concretizat, în special, prin schimburi culturale, artistice, sportive între membrii comunităților și schimburi de experiență ale membrilor din Consiliul local și executiv, precum și vizite cu prilejul organizării diferitelor evenimente, începând de anul acesta se are în vedere dezvol­tarea unor parteneriate economice”, ni se spune în Comunicat. Adică, nu există nimic concret. Evenimentul jubiliar „Strângeri de mâini”, programat să aibă loc la Arad, în data de 8 mai 2019, ar trebuie să fie marcat prin semnarea unor programe serioase, a unor contracte, nu doar prin ciocnirea păhărelelor de pălincă, pardon, palinka, pentru că ungurii au obținut de la Uniunea Europeană dreptul de folosință a brad-ului.
Arădenii varsă sânge pentru un bilet de tramvai!
Săptămâna a fost animată un pic de votarea în CLM a gratuităților și reduce­rilor pe mijloacele de transport în comun. Nimic nou sub soare, niciun amendament venit din partea opoziției nu a trecut, în timp ce liberalii au mai marcat un punct electoral, acordând gratuitate pe parcursul a 30 de zile pentru donatorii de sânge. Nu zic că este o idee rea, la Arad chiar este nevoie să crească numărul donatorilor de sânge. Și, pentru că tot veni vorba despre sânge, tot săptămâna trecută a marcat apariția de sânge proaspăt pe scena politică, prin confirmarea apa­riției unui nou partid arădean, Pro România. A fost prima conferință de presă a acestuia, susținută de către Daniel Constantin, om de bază a lui Ponta, care va veni și el la Arad în cursul acestei săptămâni. Se anunță înghesuială mare la alegerile locale de anul viitor!
Războaiele de la Șiria
Stați liniștiți, nu are nicio legătură cu revoluția maghiară, este vorba despre eternul război politic dintre PSD și PNL pe tema drumului Arad-Șiria. PSD-iștii spun că „Starea drumului Arad-Șiria reflectă falimentul administrației PNL“. „Se împlinesc aproape trei ani de când o nouă conducere PDL-PNL a CJA își bate joc de județul Arad, într-o tradiție pe care o avem deja de aproape 15 ani. Drumurile județului Arad, în special Arad – Șiria, reflectă falimentul administrației liberale conduse de Marinel Cionca… Marinel Cionca și compania au avut la dispo­ziție zeci de milioane de euro din fonduri europene și guvernamentale pentru reabilitarea drumurilor ju­dețene, dar n-au reușit să ducă la bun sfârșit niciun proiect. De mai bine de doi ani s-au alocat în județul Arad fonduri europene prin Programul Ope­rațional Regional și fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru reabilitarea drumurilor județene, dar niciun leu din aceste fonduri nu a fost cheltuit și niciun metru de asfalt nu a fost reabilitat în toată această perioadă. Drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni este cel mai bun exemplu. Încă din septembrie 2016, proiectul a fost inclus de ADR Vest pe lista celor zece proiecte prioritare din regiune, iar în mai 2017 s-a semnat contractul de finanțare. În doi ani de zile, Consiliul Județean Arad nu a reușit nici măcar să finalizeze licitația, ce să mai vorbim de lucrările efective. Abia în toamna anului trecut, adică după un an și jumătate, CJA a trimis documentația pentru licitație la ANAP, o documentație întocmită ilegal, de natură a vicia rezultatul, mai pe românește, se pregătea o dedicație specială pentru firmele de casă ale PNL. Cu greu cei de la CJA au acceptat să intre în legali­tate, să întocmească legal documentația respectivă și, iată, am ajuns la aproape doi ani de la primirea finanțării să așteptăm cu înfrigurare ofertele constructorilor. După cum cunoaștem administrația liberală, probabil se va tărăgăna și analiza ofertelor până când vor avea câștigătorul de casă pe care l-au dorit, poate peste șase luni, poate peste un an. Și uite așa, după un mandat de patru ani, Cionca și ceilalți pedeliști din fruntea CJA vor avea tot zero metri de drum reabilitați din fonduri guvernamentale și europene”. Adică, spunem noi, cam la fel cu realizările guvernului în materie de autostrăzi.
În replică, șefii CJA ne anunță că acesta a actualizat indicatorii tehnico-economici pentru șase drumuri județene. „Actualizarea a venit ca urmare a modificărilor intervenite în legislație, referitoare la creșterea salariului mi­nim pe economie începând cu luna ianuarie 2019”, precizează ei.
„Am actualizat indicatorii tehnico-economici ai tuturor celor șase obiective, ca urmare a creșterii salariului minim pe economie. Am fost obligați astfel să ne raportăm la un salariu minim pe economie majorat, ceea ce a dus la modificări în aceste proiecte începute în anul 2018, când sumele s-au calculat în raport cu o valoare mai mică. Acest lucru a generat întârzieri în ceea ce privește proiectele în cauză”, mai spun șefii CJA. Asta chiar că e tare! Adică, nu avem drumuri județene circulabile fiindcă ticălosul de Guvern PSD a mărit salariul minim! Probabil că prin 2024 se va face o nouă reactualizare și tot nu se va lucra pe drumurile cu pricina, căci iar va crește salariul minim!
Să te lauzi cu 0,8%, e chiar jenant!
De la PSD citire: „Propaganda pe­delisto-liberală dezinformează de ani de zile că, sub guvernările de stânga, România a avut parte doar de protecție socială și mai puțin de inves­tiții. Lucrurile nu stau deloc așa, iar statisticile oficiale ne arată minciuna pe care cei de la PNL au încercat să o servească românilor drept adevăr absolut.
În 2018, investițiile nete în economia românească au fost de aproximativ 18 miliarde de euro, adică 84 de miliarde de lei. Doar în ultimul tri­mestru al anului precedent s-au investit 30,3 miliarde de lei. Este o creș­tere de 0,8% față de anul 2017! … O treime din totalul investițiilor anului trecut a fost făcută în industrie, factor determinant de creștere economică consistentă reușită de guvernul PSD-ALDE, dar și premisă pu­ter­nică a unei evoluții pozitive și a unor bune performanțe în viitor“. Haideți, măi, fraților, chiar nu vă este jenă să vă lăudați că o treime din 0,8%, adică mai puțin de 0,3%, s-a investit în industrie? Dacă și asta e „consistență”, ce să mai vorbim?
Primăria lovește cu regenerarea…
Lasă, că vă arată administrația liberală ce înseamnă consistență! Cică se lucrează în draci la regenerare! „În valoare de 50 milioane de euro, proiectul de Regenerare urbană a spațiilor dintre blocuri este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale municipalității arădene. Şantierele au fost redes­chise în urmă cu câteva săptămâni, iar vremea bună favorizează desfă­şurarea în cele mai bune condiţii a lucrărilor propuse. În cartierul Alfa, parcările la sol sunt în faze diferite de execuţie… În Confecţii, majoritatea parcărilor la sol sunt în faza de turnare a stratului de asfalt şi se amenajează trotuare… Pe Calea Aurel Vlai­cu, partea dreaptă, în cvartalele 1, 2 şi 3 se realizează sitemul de canalizare al parcărilor la sol, iar în cvartalele 4, 5, 9 şi 10 se toarnă asfalt şi se ame­najează trotuarele… Pe Calea Aurel Vlaicu, partea stângă, lucrările de săpătură generală se realizează în cvartalele 1 şi 2. În cartierul Micălaca, zona 100, stratul de uzură se aplică la parcarea din cvartalul 4, sistemul de canalizare se realizează în cvartalele 10 şi 11, iar în cvartalele 12, 13 şi 14 se realizează fundaţia de balast şi trotuarele…” Nu mai continuăm, Tot Aradul un șantier!.
…iar PSD, cu alocațiile copiilor,
blocate de către Iohannis!
Tătucul PNL ține cu tot dinadinsul să arunce România în haos. După ce Curtea Constituțională i-a dat o nouă palmă morală, arătând că demersul său a fost greșit, Iohannis nu se lasă și retrimite legea bugetului în parlament, paralizând astfel România. Iohannis, în aplauzele li­beralilor, face orice pentru a băga bețe-n roate actualului guvern, pentru a bloca investițiile, creșterea economică, majorarea salariilor și pensiilor. Iohannis și PNL fac orice pentru a nu crește alocațiile copiilor, mai întâi în parlament, prin votul liberalilor împotriva bugetului, apoi prin sesizarea Curții Constituționale, iar acum prin acest demers inconștient de a retrimite legea în Parlament. Asta a cam durut, electoratul nu prea reacționează pozitiv la realizări care vor fi terminate peste doi ani sau mai mult, dar reac­ționează al naibii de negativ dacă te atingi de alocațiile pruncilor! Chiar dacă între timp Iohannis, obligat, a promulgat bugetul, tăticii și mămicile nu vor uita că acesta i-a văduvit de dublarea alocației de la 1 martie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.