Săptămâna politică arădeană: Marea unire pentru salvarea SMURD

0
582

„Și acum, slobozește, Doamne, pre robul tău, că văzură ochii mei minunea cea mare !”, zise sfântul Simion Stâlpnicul. Așa am zis și eu când am văzut că parlamentarii arădeni, indiferent de culoare politică, și-au unit forțele pentru rezolvarea unei probleme a cetățenilor, salvarea SMURD Nădlac și Vinga. A fost, indiscutabil, evenimentul politic principal al săptămânii trecute. Concret, luni, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost depus un proiect de lege privind „preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, specializat în acordarea primului ajutor calificat, potrivit legii, aflate în finanțarea autorităților publice locale de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu”. Inițiatorul proiectului de Lege explică: „Am depus acest proiect în procedură de urgență, pentru a grăbi preluarea SMURD de către IGSU, astfel încât angajații să nu aibă de suferit, să poată să-și continue activitatea, primindu-și și salariile. Punctual, la Arad este vorba despre SMURD Nădlac și Vinga, dar acesta a fost doar punctul de plecare, colegii parlamentari din celelalte județe susținând inițiativa mea. Indiferent de culoarea politică, parlamentarii arădeni au semnat pentru susținerea proiectului, lucru care mă bucură și mă face să cred că interesele majore ale Aradului și ale arădenilor nu vor mai fi subiect de contre politice, ci obiective prioritare, pentru îndeplinirea cărora își vor uni forțele toți parlamentarii arădeni. Acum, în an Centenar al Marii Uniri, care s-a născut la Arad, este un semn bun. Iar faptul că și parlamentarii din alte județe sunt alături de noi, este un semnal că Aradul începe, din nou, să fie Capitala Marii Uniri”. Adică, unirea tuturor for­țelor politice pentru servirea (nu deservirea, cum zic prăduitorii limbii române) interesului cetățeanului. Hait, mi-am zis, e de bine, toți vor binele nostru, nu în sensul că nu vor să ne ia binele, ca să ne fie nouă rău și lor bine, ci chiar doresc să ne fie bine.
Parole, parole, parole…
Adică, pe românește: vorbe. Un deputat PSD tună și fulgeră împotriva Enel, pe care, cică, o „somează să intervină cu toate capacităţile de operare disponibile pentru remedierea situaţiei limită în care se găsesc, încă, peste 30 de localităţi din judeţul Arad, în urma ninsorilor abundente din ultimele zile. Cabluri și stâlpi de electricitate au fost doborâți la pământ și au făcut ca zeci de mii de oameni să nu aibă, nici măcar luni, energie electrică. Asta înseamnă și lipsă de căldură sau apă caldă pentru cei care au centrale. Și nu e destul, deputatul PSD Arad se dezlănțuie într-un atac asupra străinilor, crezând, probabil, că așa va intra în atenția șefului suprem al partidului: „În goana după profit, cetăţenii au ajuns pe ultimul loc, deşi societatea din România aduce câştiguri financiare importante societății mamă din Italia. Totul se întâmplă pe fondul problemelor majore interne pe care le-am sesizat în cel mai înalt for al ţării, plecarea specialiştilor din firmă care nu au mai fost înlocuiţi, lipsa cvasi totală a investiţiilor în reţea şi falimentarea societăţii de mentenanţă şi nu în ultimul rând lipsa de respect faţă de clienţi, de beneficiarii serviciilor în sine. Domnilor de la Enel, vă somez în ceasul al doisprezecelea, vă rog să vă faceţi treaba pe linie de service şi să interveniţi cu toate capacităţile operative disponibile”, spune deputatul PSD. Cum, adică, goana după profit e a cetățenilor? Că așa scrie acolo! Vai, biată limbă română! Dar, nu despre limba română vorbim, ci despre un parlamentar care vrea să se laude că a luat poziție față de exploatarea poporului român. Bine, ai spus, dar ne folosește la ceva, are vreo urmare ce ai declamat, doar ca să te lauzi că ai văzut și tu ceva? Nimic, nada, nula, nu ai făcut nimic înafară de a semnala anormalități pe care le vede toată lumea.
Partea plină a paharului
„2018 a fost anul finanţărilor din fonduri europene. În Anul Centenar, Consiliul Judeţean Arad a pus bazele unui proiect fără precedent de modernizare a infrastructurii. «2018 a fost anul finanţărilor şi al semnărilor de contracte şi mai ales anul finanţărilor din fonduri europene. Consider că etapa cea mai importantă pentru administraţia judeţeană este obţinerea finanţărilor care ne permite ulterior să proiectăm investiţiile şi să selectăm cons­- tructori pentru lucrările propriu zise. Anul acesta am pus temelia unor lucrări importante, în anii următori vom utiliza aproximativ 120 de milioane de euro, fonduri europene, pentru o serie de investiţii»”, ne transmite șeful CJA. Care se mai laudă și cu investiții nemaivăzute pentru spitalul județean. „Este pentru prima dată în istoria acestei instituții când a fost depus un număr atât de mare de proiecte de finanțare, majoritatea pentru accesarea fondurilor europene, și când sunt inițiate proiecte de asemenea anvergură în domeniile-cheie ale administrației publice arădene, infrastructură, sănătate publică, servicii sociale și cultură. În domeniul sănătății publice, realizăm cele mai mari investiții din sistemul medical al județului Arad. În urma acestora, suma adusă de Consiliul Judeţean Arad pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Ur­gență, de la preluarea sa în anul 2010, va depăși 90 de milioane de euro. Construim trei spitale noi Psihiatrie, Oncologie, un complex de Pediatrie-Matern, modernizăm cele mai importante secții de spital (Cardiologie, Pediatrie Infecțioase – în parteneriat cu societatea civilă -, Infecțioase Adulți)”. Am dori să le și vedem, dar tare mă tem că sunt doar vorbe goale, că sunt doar la timpul viitor. Politic, însă, sună bine, prostimea crede orice.
Vestul, de-a dreptul sălbatic !
Prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului, găzduită de Arad.
Joi, 20 decembrie 2018, la Arad a avut loc prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului condusă de primarul municipiului Arad, Gheor­ghe Falcă, la care au fost prezenţi reprezentanţii executivi ai celor patru oraşe: Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj-Napoca. Ce spune Comunicatul AVE: „Prima parte a întâlnirii a fost rezervată discuţiilor pe partea de statut, paşii premergători entităţii juridice în care se constituie Alianţa” . Probabil că au vrut să spună „obținerii statutului juridic”, pe care, din păcate pentru ei, nu îl au. Și, e clar, nu îl vor avea, pentru că nu este nimic altceva decât un joc politic al foștilor PDL-iști pentru acapararea puterii în actualul PNL.
Bănci. Nu alea de pe Mețianu!
E chiar jenant! Pentru că așa a poruncit partidul, tu, un deputat care nu ai nici cea mai mică idee despre finanțe, economie, bănci sau alte chestii de acest gen, te apuci să spui că „În ultimii doi ani, băncile s-au jucat cu economiile românilor, iar prin intermediul ROBOR, au determinat creșterea dobânzilor bancare, implicit luând mai mulți bani din buzunarele cetățenilor care au credite. Pentru stăvilirea acestui fenomen și în interesul cetățenilor, guvernul instituie taxa pe lăcomia bancară, de la 1 ianuarie 2019!”
Tu știi ce spui?
Garantat, habar nu ai despre ce vorbești, dar dai din gură pentru că așa ți-a poruncit partidul. Dacă ai încerca, în calitate de deputat, să dai niște exemple concrete, ar fi perfect! Ar putea să spună și mister Marinel Iustin Arghir CIONCA, președintele Consiliului Județean Arad. Care, nici mai mult nici mai puțin, vrea o nouă revoluție, idee care a stârnit furia adversarilor politici, care mută, din nou, pe plan politic. Ia să vedem: „Ne spune Marinel Cionca faptul că singura soluție e încă o revoluție. Singura soluție pentru ce? Pentru a ajun­ge ei la putere, ca să taie pensii și salarii, așa cum au mai făcut-o? Singura soluție pentru a arunca țara în haos și a distruge tot ce s-a construit bun în ultimii doi ani?… Să spui că faci ÎNCĂ O REVOLUȚIE pentru a ajunge la guvernare, asemănând astfel dorința ta de a crea anarhie în această țară cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 29 de ani ne arată de ce acești politicieni au fost alungați de români de la putere în 2012 și de ce nu vor mai primi în grabă încrederea cetățenilor“.
Fifor se bagă în seamă
E chiar penibil, ditamai președintele Consiliului Național al PSD, fost ministru, Mihai Fifor, ia poziție față de niște decizii ale CLM, de parcă ar fi coleg de CLM al lui Butunoi, asociind revoluția din 1989 cu salubrizarea, de parcă arădenii au ieșit în stradă, în 1989, împotriva RETIM: „Senatorul PSD de Arad, Mihai Fifor consideră că în această zi memorabilă de 21 decembrie când arădenii ieşeau în stradă pentru a dărâma regimul comunist, administraţia Falcă ar fi trebuit să acorde respectul cuvenit, nu să înghesuie pe ordinea de zi a unei şedinţe CLM proiecte de hotărâre menite să acopere propria incompetenţă. Iar asta în condiţiile în care consilierii municipali arădeni sunt convocați astăzi într-o ședință în care sunt puși să adopte în pripă decizii vitale pentru salubrizarea Aradului”. Nu comentăm, dar să ajungă un multiplu ministru la munca de jos, e penibil.
Interesant, foarte interesant!
Fideli strategiei de a nu da nume, pentru a nu fi acuzați că facem jocuri politice, de o parte sau de alta, vom da titlul unui Comunicat al unui important lider PSD: „Marinel Cionca e înconjurat de corupție, dar ține prelegeri despre cinste“. Respectivul politician îl face cu ou și cu oțet, făcându-l responsabil pentru niște fapte ale colegilor săi de partid, de parcă ar fi avut Cionca vreo vină. Bine, stimabile, sunt de acord cu tine, dar, atunci, explică-mi și mie cum se face că partidul tău, de guvernământ, scoate pe bandă rulantă legi care îi fac curați ca lacrima inclusiv pe cei pe cei pe care îi pomenești tu? Din două, una: ori sunt nevinovați, ori sunteți complici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.