sfintire caseSeria sărbătorilor de iarnă se încheie astăzi cu cea a Sfântului Ioan Botezătorul, precedată de marea sărbătoare a Bobotezei.
Binecuvântarea locuințelor
La ortodocși e obiceiul ca în preajma Bobotezei, care se prăz­nuiește în 6 ianuarie, preoții să meargă din casă în casă și să binecuvânteze locuințele creștinilor prin stropirea acestora cu apă sfințită, pentru a vesti Botezul lui Hristos în apa Iordanului. Apa sfin­țită de preot poartă în ea puterea curățitoare și sfințitoare a duhului dumnezeiesc astfel ca, prin sfin­țirea apei, preotul se roagă ca „apa aceasta să se sfințească cu pu­terea, cu lucrarea și cu pogo­rârea Sfântului Duh pentru a fi tămăduitoare sufletelor și tru­pu­rilor și izgonitoare la toată puterea cea potrivnică”. Boboteaza și zi­lele premergătoare devin momentele așteptării „părintelui cu crucea” – iar pentru preot bucuria reîntâlnirii cu enoriașii săi.
Slujba Bobotezei, la Păuliș
Sfințiriea caselor a fost săvâr­șită la Păuliș de către noul preot, Daniel Ungur. Obiceiul este ca după intrarea părintelui în casă și sfin­ți­rea acesteia cu agheasmă, membrii casei sărută Sfânta Cruce, iar preotul îi botează cu mănunchiul de busuioc, lăsând puțină apă sfințită pentru prosperitate și ocrotirea de rău.
În 6 ianuarie, la Biserica Ortodoxă din Păuliș a fost oficiată slujba Bobotezei prin sfințirea apei, preotul dăruind apoi credincioșilor sticle cu apă sfințită.
Primăria Comunei Păuliș dorește să-i ureze tânărului preot Daniel Ungur„multă sănătate și înțelepciune pentru a realiza cât mai multe lucruri frumoase în Biserica Ortodoxă din Păuliș“, dorindu-i totodată „mulți ani fericiți în această parohie“.

Recomandările redacției