Elevii secției germane și maghiare de la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” sărăbătoresc anual Laternenfest (Sărbătoarea lampioanelor), de a merge pe stradă cu lampioane în seara Sfântului Martin. Se încolonează în seara de Sfântul Martin, alături de părinții și profesorii lor. Lampioanele lor luminează frumos calea spre biserică, în întunericul nopții și ei intonează cântecele învățate la școală în cinstea acestui sfânt. Majoritatea lampioanelor sunt confecționate de către copii la școală, sau acasă împreună cu părinţii, iar unii dintre ei au lampioane cumpărate şi le păstrează pentru următoarea Sărbătoare a Lampioanelor.

Grupul de copii, părinţi şi profesori se îndreaptă spre Biserica Catolică Șega din Arad unde sunt întâmpinați cu mare bucurie de preot, în fața bisericii. Toată lumea intră în biserică, clopotul bate cu putere, iar copiii fredonează cântecului adresat Sfântului Martin. Martin von Tours a trăit în secolul IV şi s-a înrolat în armată încă de la vârsta de 15 ani, deşi s-a opus puternic, deoarece nu accepta violenţa. La un moment dat, episcopul orașului Tours a decedat. Oamenii au vrut să-i ofere acest post călugărului Martin. Dar Martin, fiind un om foarte modest, nu dorea această distincţie, nu se considera vrednic de ea. El s-a ascuns într-un adăpost al gâștelor, pentru a nu fi găsit. Fiind seară, oamenii l-au căutat cu felinarele şi îi strigau numele, dar el n-a răspuns. Gâștele, însă, au făcut o gălăgie foarte mare și astfel oamenii l-au găsit și l-au dus la biserică. Aşa a ajuns Martin să fie episcopul orașului Tours. Tradiția mai spune că în seara de Sfântul Martin,popoarele catolice servesc la cină, o friptură delicioasă de gâscă, deoarece gâștele trebuie pedepsite pentru trădarea lor, ne-a informat profesoara Carmen Crișan, de la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu”.

 

Recomandările redacției