După deschiderea de la Ghioroc, sărbătoare în cinstea licorii lui Bachus a continuat la Șiria.

Sărbătoarea Vinului a debutat, în 4 septembrie, la Ghioroc, unde au avut loc degustări de vinuri şi prezentări de produse tradiţionale, spectacole folclorice susţinute de formaţii de dansuri şi solişti din Podgorie, dar și de artiști cunoscuți la nivel național. În weekendul trecut, sărbătoarea a cuprins Şiria, cu un bogat program, care s-a întins pe două zile.

Astfel, sâmbătă, 10 septembrie, programul a cuprins o competiție de ciclism montan – Maraton Race – lansat pe drumul județean până la intersecția cu drumul spre Cetate. Participanții au fost premiați la Teatrul de Vară din fața parcului.

De la ora 14.00 s-a desfășurat o acțiune aeronautică de zbor liber FLY-IN. De la orele 18.00 la Aerodromul Charlie Bravo Șiria a avut loc o petrecere.

Duminica a fost dedicată în special iubitorilor de muzică și dans popular, ansambluri din zonă partipând la un spectacol apreciat. De la orele dimineții a fost organizat un semimaraton, încheiat cu o premiere a participanților.

Pe Aerodromul Carlie Bravo – Șiria au făcut spectacol grupul vocal ,,Podgorenii“, ansamblurile folclorice ,,Șiriana-Șiria“,,Armonia Mureșană“ Sâmbăteni și ,,Junii Podgoriei“ din Ghioroc.

Au încântat audiența soliștii vocali: Alin Neag, Lorena Dănilă, Nelu, Barna, Simona Brișcan, Ștefan Muntenaș și Tinu Vereșezan. Seara s-a încheiat cu focuri de artificii.

Recomandările redacției