Iată că duminica trecută recent, a fost gazda manifestării culturale „Sărbătoarea Vinului“ în Podgoria Aradului. Locul de desfășurare: stadionul din Păuliș și împreju­rimile sale foarte frumoase. După cum mulți dintre dumneavoastră știu, Podgoria Aradului este una dintre cele mai vechi podgorii de pe teritoriul României. Ca de obicei, la noi, la români, mai ales după Revoluție, orice acțiune de acest gen începe cu o rugăciune.
Și aici, la Păuliș tradiția a fost respectată, preotul paroh a oficiat o slujbă religioasă, după care s-a dat startul la începerea programului. Au fost dansuri și muzică populară, cu formații și interpreți sosiți din diverse zone. Iar faptul că au venit îmbrăcați în foarte frumoase straie populare arată că încă se păstrează obiceiurile și tradiția și nu am uitat de înaintașii noștri. De buna desfășurtare a evenimentelor de la Păuliș s-au ocupat reprezentanții administrației locale. Și toți s-au dovedit a fi gazde foarte primitoare și atente cu toți oaspeții. Fiecare dintre organizatori s-a străduit ca să nu lipsească nimic de la masă, oaspeții fiind omeniți cu bucate alese, băuturi și răcoritoare. Chiar primarul Ioan Turcin mai trecea printre mese, pentru a se convinge personal că totul este în ordine și lucrurile merg așa cum trebuie.
Primarul Ioan Turcin invitat pe scenă
Spectacolul artistic a început după înserare. Au apărut lumini multicolore și primarul Turcin a adresat, de pe scenă, un cuvînt de salut tuturor participanților și mulțumiri către Consiliul Județean Arad și sponsorilor care au făcut posibil ca acest eveniment să aibă loc. Apoi, a urmat un moment în care tinerii merituoși au primit diplome din partea administrației locale. După toate aceste momente oficiale a început spectacolul. Pe scenă au urcat Ansamblul Armonia Mureșană, renumitul cântăreț de muzică populară Ștefan Muntenaș, Ansamblul Junii Podgoriei Ghioroc, solistul Viorel Leric, urmat de Ansamblul Florile Mureșului din Vladi­mirescu. Pe urmă, publicul a fost încântat de glumele umoristului Ioan Seleș. De asemenea au mai performat: Adrian Bic cu Formația Armonia Mureșană din Sâmbăteni. Au mai urcat pe scenă interpreți de mare valoare și anume: Maria Rașca, Nicu și Nicoleta Novac. La manifestarea de la Păuliș au fost prezenți și deputații Dorel Căprar și Florin Tripa, dar și subprefctul Vasilică Damian. Acesta a purtat mai multe discuții cu oamenii prezenți la eveniment. Programul s-a încheiat cu un frumos foc de artificii, dar și cu un bal susținut de Maria Rașca și Maria Music.
Voicu Sida

Recomandările redacției