contrabanda
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au reţinut, luni, şase persoane, bănuite de infracţiuni de contrabandă cu ţigarete netimbrate.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, în perioada septembrie 2014 – mai 2015, cele şase persoane, cu vârste cuprinse între 39 şi 59 de ani, din judeţul Arad, ar fi dezvoltat un mecanism prin care ar fi fost achiziţionate ţigarete de contrabandă din Republica Moldova, Serbia şi Ucraina.
De asemenea, s-a stabilit că, ulterior, ţigaretele de contrabandă ar fi fost comercializate, în special, către vânzătorii de astfel de ţigarete din pieţele agro – alimentare de pe raza municipiului, fiind ridicate în vederea confiscării, până în prezent, 173.160 de ţigarete.
“În cursul zilei de luni au fost puse în executare, împreună cu poliţiştii Serviciului de Acţiuni Speciale, şase mandate de aducere. Persoanele în cauză au fost reţinute de poliţişti pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă”, informa Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Recomandările redacției