A șasea ediție a „Festivalului Vinului“ a fost un succes

0
118

1Duminica trecută, mai precis în 14 septembrie a.c., la Păuliș s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Sărbătorii Vinului în Podgoria Aradului, pe scurt manifestarea fiind cunoscută ca Festivalul Vinului. Realizarea acestui eveniment intrat deja în tradiția locului s-a făcut cu sprijinul de Consiliul Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad dar și prin implicarea substanțială a Consiliul Local din comuna Păuliș.
Artiști de soi și oaspeți din străinătate
La spectacolul cultural-folcloric organizat cu această ocazie au participat numeroase ansambluri de dansuri populare din diferite localități precum: Sâmbăteni, Periam, Conop, Șiria, Ghioroc dar și numeroși soliști vocali renumiți. A fost prezentă cu un program deosebit și orchestra profesionistă de muzică populară „Rapsozii Zărandului“ – condusă de taragotistul Petrică Pașca, împreună cu soliștii: Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy și Tiberiu Crișan. Invitatul special al serii a fost Adrian Stanca – ce a încântat publicul cu un repertoriu de cântece bănățene. În încheiere a cântat Ancuța Mateiu alături de formația Albanik, evoluția lor încingând, de asemenea, atmosfera, spectatorii reacționând cu aplauze și dans.
La deosebita sărbătoare a participat și o delegație din localitatea Ottomos, Ungaria – localitate înfrățită cu Păulișul – componenții delegației fiind bucuroși că au ajuns să cunoască în mod direct o parte din tradițiile și obiceiurile culturale românești din Podgoria Aradului.
Inaugurarea Centrului de la Barațca
Anterior începerii festivalului, dar tot în aceeași zi, de la ora 14, a avut loc o festivitate ce a marcat încă un obiectiv finalizat. Este vorba de inaugurarea Centrului de Informare și Promovare Turistică din Barațca. Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoți de pe raza comunei, alături de Protopopul Orașului Lipova, Ioan Jidoi.
La festivitate a fost prezent și președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, care împreună cu primarul comunei Păuliș, profesorul Petru Nicoară, au tăiat panglica inaugurală la noua locație a Centrului de Informare Turistică, în prezența a numeroși localnici. „Modernizarea drumurilor judeţene va transforma Podgoria Aradului într-un pol de atracţie turistică regională, uşor accesibilă dinspre destinaţiile turistice de la sud de Mureş şi din judeţele Timiş, Bihor şi Alba. De asemenea, Consilul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, se implică în dezvoltarea şi promovarea tradiţiilor populare ale comunităţilor din judeţ, între care Podgoria Aradului, care ocupă un loc aparte”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.