Sauve qui peut, vae victimelor!

0
160

Sauve qui peut, vae victimelor!

Eugen Puiu

Am în faţă un document greţos la culme, redactat imbecil şi pentru care orice profesor suplinitor de limbă română în şcoala primară l-ar lăsa repetent de două ori într-un an pe un elev de clasa a şaptea, presupunând că respectivul elev ar fi suficient de idiot pentru a scrie asemenea enormităţi gramaticale.

Documentul generator de greţuri grele are antetul Filarmonicii Arad, este semnat la coadă, pompos, „Dr. Văcean Alin Corneliu” şi poartă o pecete cu înscrisul „Filarmonica de stat Arad – România”. Pecetea e frumoasă dar falsă în totalitate, dat fiind că Filarmonica nu mai este demult a statului ci-i a văceanului în vecii vecilor amin. Probe că-i aşa? Păi cum să fie altfel dacă menagerul văcean nu mai poate fi dezlipit din scaunul manegerial nici cu dinamită, ba chiar nici cu bombă atomică? Au n-a grăit primarul că „N-avem, domnule, ce-i face, că ăsta nu dă socoteală nimănui, nu răspunde-n faţa nimănui, c-aşa-i făcută legea: el ne poate găuri bugetul de parc-ar fi sfredel atomic, noi trebuie să-l plătim baban mai departe pen’ că noi dăm banii – pe toţi, da’ nu-l punem noi manager, ci alţii – de-ai lui, aşa că nu-l putem da afară nici dacă vine meteoritu’ peste el!” (citat aproximativ).

Conform lui Einstein, infinite-s doar universul şi prostia (Einstein avea totuşi îndoieli în privinţa infinităţii universului). Specialişti în programe informatice  au desoperit mai demult al treilea „element” infinit: perioada de probare a programului WinRar. Un doctor în boscheţi a descoperit răsalaltăieri (joi, după Miercurea Ciuc), şi cel de-al patrulea „infinit”: menegeriatul văcean peste Filarmonica Aradului. „O să-l avem manager şi după sfîrşitu’ lumii!”, a ciripit savantul amintit, mare amator de Bach şi de Bachus, manager cu contract de management al unui culcuş sub agudul din colţul Palatului Cultural.

Citirea însăilării de prostii gramaticale din memoriul felcerului cu ifose de doftor m-a sleit de puteri preţ de-un ceas şi zece ore, de m-apuca o sfârşeală cu leşin la izvorul puterilor şi mă-ncerca o greutate grea la lingurica pieptului: nu-i uşor să vezi cum e siluită limba română mai rău decît o boarfă oarecare pe centură.

Ei bine, un asemenea agramat, mai îngîmfat decît un curcan cu guşa plină de gol  şi cu particula „dr” (pardon: „Dr”), mai înfoiată decît coada de păun făcută evantai sub nasul faraonului, a fost uns mai mare peste Filarmonică şi peste artiştii filarmonicii – şi de el nu se mai poate scăpa nici după judecata de apoi.

Peste filarmonişti se-ntinde ca o rîie incurabilă, ca un blestem indestructibil, ca o noapte-adîncă, cea mai urîtă nenorocire care li se putea întîmpla vreodată: manageriatul  aberant al unui agramat incult asupra unei instituţii pe care-o duce de rîpă călcînd în picioare legi scrise (Codul Muncii – da’ nimeni nu-i face nimic!), şi legi nescrise (minimala morală a bunului-simţ – şi nu-i poţi pupa un ştipit între văzători, că te ia Codrul Penal şi te-ncarcerează pentru „insultă adusă autorităţii felcereşti” sau „tre’ să vinzi harpele alea pe care nu studiezi, naibii”, ca să-i umpli buzunarele flămînde…

Zic şi eu precum Voltaire în a sa „Scrisoare către M. de Cideville” din 28 ghenarie 1754: „Ce monde-ci est un vaste naufrage; sauve qui peut!”.

Spre înţelegerea tuturor agramaţilor şi inculţilor, traducerea zicerii voltairiene: „Filarmonişti, vai de voi, de mama voastră!”.

Concluzie optimistă: „Vae victimelor!”, că felcerul e imun la orice: legi, onor, gramatici…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.