,,Ne-au mințit pe toți – a spus președintele asociației municipiilor, Robert Negoiță, care a ieșit nervos de la discuțiile de miercuri. Este un guvern care ne face de rușine a mai spus Negoiță. Nici nu am putut să stau până la final, a mai spus edilul de la sectorul 3. Edilii au venit vin să discute cu ministrul Finanțelor despre situația financiară precară în care se află multe localități.
„Diferența dintre noi și animale este că noi avem cuvânt, că dacă nu avem cuvânt, atunci nu mai este nicio diferență. E, vreau să vă spun cu mult regret că este cazul. Am venit cu foarte mare suspiciune la această întâlnire, pentru că n-am înțeles de ce trebuie să mai discutăm un lucru pe care l-am discutat deja și l-am comunicat. (…) De ce credeți că ne-au chemat astăzi? Promisiunea pentru acest Guvern și acest ministru de Finanțe sunt vorbe goale, vorbe în vânt(…) Dacă acesta este Guvern serios şi dacă acesta este ministrul de Finanţe, daţi-mi voie să-mi fie jenă de situaţia în care suntem, ca să nu zis mai mult decât atât”, a spus Robert Negoiță.
Edilii i-au trimis săptămâna trecută o scrisoare lui Teodorovici în care i-au propus câteva soluții punctuale.Iată care sunt cele mai importante dintre ele: 1. Alocarea suplimentară de sume din TVA pentru bugetele locale, cu destinaţie specială, pentru susţinerea integrală a cheltuielilor privind drepturile salariale ale însoțitorilor și indemnizațiilor persoanelor cu handicap și salarizării personalului neclerical, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială; 2. Alocarea sumelor de care bugete locale au fost deposedate în lunile ianuarie, februarie şi martie a.c. – corespunzătoare diferenţei dintre nivelul de 60 % şi cel de 41,75% – din cotele din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2019; 3. Alocarea pentru unitățile administrativ-teritoriale cu statut de oraș a unor sume defalcate din TVA, pentru echilibrarea bugetelor locale care, adăugate la veniturile proprii estimate pentru 2019; 4. Asigurarea unor bugete minime de funcţionare pentru anul 2019, care să nu fie mai mici decât maximul bugetelor minime de funcţionare din anii 2015, 2016, 2017, 2018; 5. Menționarea în acest act normativ a sumelor care vor fi atribuite pentru fiecare comună, oraș, municipiu și județ, așa cum s-a făcut în legea bugetului de stat pe anul 2018.

Recomandările redacției