Scandalul Hollande/Gayet: Carla Bruni-Sarkozy ‘nu vrea să facă parte din haită’

0
119

carlaFosta Primă Doamnă a Franței Carla Bruni-Sarkozy a refuzat într-un interviu acordat presei germane ‘să facă parte din haită’ și să îi aducă acuzații președintelui François Hollande, expus dezvăluirilor în legătură cu viața lui privată, anunță AFP.

‘Nu vreau să fac parte din haită’, a spus artista într-un interviu acordat săptămânalului german Welt am Sonntag, întrebată cu privire la președintele François Hollande, succesorul soțului ei, Nicolas Sarkozy, și despre care presa a dezvăluit recent că are o legătură cu actrița franceză Julie Gayet.

‘Detest înverșunarea, în special înverșunarea mediatică’, a mai afirmat Carla Bruni-Sarkozy. ‘Am trecut eu însămi prin așa ceva și am suferit destul’, a continuat ea.

Nicolas Sarkozy a divorțat de a doua soție, Cécilia, și ulterior s-a căsătorit cu fostul manechin în timpul mandatului său, între 2007 și 2012. Cei doi au împreună o fetiță, Giulia, născută în octombrie 2011.AGERPRES/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.