De mai bine de patru ani obiectivul Schengen a devenit un ţel ce  se depărtează, cu cât pare că ne apropiem mai mult de el. Aşa s-a întâmplat şi acum când decizia de aderare a fost amânată din nou, la Consiliul JAI din aceste două zile. Culmea, cei mai vehemenţi au fost francezii, alături de Germania, Olanda, Finlanda. De altfel şi preşedintele şi premierul au căzut de acord pentru această… prognozată amânare. Dar ce este Acordul Schengen? Acordul a fost semnat în localitatea luxemburgheză Schengen la data de 14 iunie 1985. Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda au convenit să renunțe treptat la controlul de la frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii statelor membre semnatare, ai altor state membre sau ai unor terțe țări. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și Estul Europei, și-au deschis granițele. Libera circulaţie a omului este una dintre marile obiective ale drepturilor individuale. Principii,  valori, ce mai, totul era lapte şi miere. În anii din urmă şi, mai ales acum, realitatea este că prin Schengen s-a trecut ca prin brânză. Valurile de refugiaţi sunt o dovadă vie şi foarte recentă a ineficienţei sistemului. De fapt aici e problema şi nu invocata lipsă de progres în justiţie. Oamenilor din Europa nu le-au mai convenit invazia din ultimul timp. Iar politicienii nu puteau să rămână fără reacţie. Aşa că Franţa, Italia, Danemarca au fost primele care au suspendat Acordul unilateral. Bineînţeles că nu au primit nicio sancţiune. Comisia Europeană s-a limitat la ceva critici şi acelea aşa la alibi şi cam atât. Dar de fapt, chiar acestea sunt problemele cheie care se vor discuta: criza refugiaţilor şi controlul la frontiere. Control pe care aproape niciunul dintre statele Schengen nu prea au fost în stare să-l facă. Că de-ar fi fost, consiliul de astăzi şi mâine nu-şi mai avea obiectul discuţiilor.  Dar nu asta este marea problemă până la urmă, ci dublul limbaj şi standard pe care-l aplică mai marii Europei. Iar ei sunt beneficiarii din plin ai unui sistem pe care l-au inventat şi tot ei îl învârt şi răsucesc pe toate feţele, funcţie de interesele lor. La un moment dat, în urmă cu vreun an premierul Ponta a spus supărat fiind pe o altă amânare, că pentru Guvern, intrarea în Spaţiul Sche­n- ­gen nu mai este un obiectiv. Era un mod de abordare, oarecum abisal, dar care ar poate ar fi avut mai mult efect. Ar fi aruncat „castanele fierbinţi” în mâna decidenţilor europeni. Dar între timp mâhnirea i-a trecut şi a revenit la sentimente mai bune. Iar acum aler­găm ca bezmeticii precum într-o cursă de ogari după o momeală artificială.  Pentru că de fapt cu ce este mai fericit omul care nu are nimic de dosit dacă este controlat sau nu la frontieră? Nu asta este adevărata miză. Nici pe departe.

Recomandările redacției