Administrația schimbă, printr-un act adițional, contractul de administrare directă încheiat cu Complexul Muzeal Arad, privind imobilele primite în administrare de către instituția subordonată.

Practic, este o completare a vechiului contract de administrare, introducându-se un nou articol prin care Complexul Muzeal, în calitate de administrator, este obligat să efectueze urmărirea comportării în timp a construcțiilor  primite în administrare de la Consiliul Județean Arad pe toată durata prezentului contract

„Administratorii și utilizatorii construcțiilor au una dintre obligații efectuarea urmăririi comportării în timp a construcțiilor conform cărții tehnice a construcției și contractului încheiat cu proprietarul. În fapt, stipulăm și această obligativitate pentru administratorul clădirilor, pentru a avea o evidență cât mai exactă a stării imobilului și, implicit, pentru a interveni prin reparații sau reabilitări acolo unde este cazul”, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Complexul Muzeal Arad are în administrare cinci imobile, cu terenurile aferente, în Arad, Lipova și Săvârșin.

Recomandările redacției