Aproape 100 de persoane au fost salvate de la muncă forţată la o fermă de lângă Odesa (Ucraina), au anunţat marţi poliţia şi procuratura ucrainene citate de dpa, conform agerpres.

Victimele, care erau recrutate în gări din Ucraina, erau obligate să muncească până la 13 ore pe zi fără să fie plătite, multe dintre ele aflându-se în această situaţie de ani de zile, cu toate că li se promisese că vor fi plătite cu echivalentul a 16 dolari pe zi, plus hrană şi cazare.

Cei care i-au recrutat pe lucrători au folosit droguri pentru a-i aduce în stare de inconştienţă şi a le fura documentele.

Peste 10 persoane au fost arestate în cursul operaţiunii anunţate marţi şi, dacă vor fi găsite vinovate, sunt pasibile de 15 ani de închisoare.

Recomandările redacției