Școala, Căminul, parcul și trotuarele vor trece prin modernizări și reabilitări în această vară

0
157
La școală se fac doar unele reparații interioare

Ca majoritatea comunelor județului nostru, această perioadă de vară administrația are în program tot felul de lucrări de reaparații, reabilitări modernizări ori de întreținere curentă a unor obiective de interes genral. Nici comuna Frumușeni – cu satul aparținător Aluniș, nu face excepție de la această regulă.

Câteva dintre aceste lucrări ni le-a expus primarul comunei, Reginald Andronic, începând cu cel legat de edificiul școlii. „În comuna Frumușeni au început lucrările de reparații curente la Școala Gimnazială Frumușeni și la Grădinița Aluniș, satul aparținător. De asemenea se vor face în această perioadă și igienizările în unitățile de învățământ menționate anterior și se vor face toate demersurile pentru ca elevii de pe raza comunei noastre să beneficieze de cele mai bune condiții la începerea anului școlar, în vederea desfășurării procesului de învățământ în condiții optime“ .
Cât privește unele obiective de ordin general tot domnia sa ne-a precizat că: „s-a finalizat gardul care imprejmuiește Parcul din localitatea Frumușeni – unde se află Biserica Ortodoxă Frumușeni. Astfel, cu încă un efort financiar din partea Consiliului Local Frumușeni s-a mai realizat o investiție care va dăinui în comunitatea noastră“.

Vorbind de perspectiva imediată, primul edil ne preciza că „în cel mai scurt timp vor începe lucrările la primul proiect privind reabilitarea trotuarelor de pe raza comunei Frumușeni – care s-a realizat cu fonduri accesate printr-un proiect depus pe Grupul de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos și a fost eligibil. De asemenea, în momentul de față suntem în procedura de depunere a celui de-al doilea proiect pentru obținerea finanțării pentru reparații și renovare de trotuare în comuna Frumușeni, proiect care se va depune până în data de 4 august a.c. la GAL Lunca Mureșului de Jos. S-au început totodată și lucrările de reabilitare, reparații, (izolare cu amporă) la exteriorul Căminului Cultural din localitatea Frumușeni“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.