de Paul Krizner

A început școala! Știm, mai nou a început școala pe facebook, pagină ce a început să se înroșească de la atâtea postări care mai de care mai hazli, sau protocolare, pline de un gust de amărăciune, că de aproape 30 de ani sistemul e tot corupt.
Dar ce contează, chiar a început școala, discursuri frumoase și pompoase, personaje politice mai peste tot,  dar cel mai frumos a fost mesajul ministrului de resort, care se văzuse și elev, și dascăl, cât o fi predat, și părinte, un exemplu încă viu al sistemului de învățământ, dar mă întreb ce zice AGORA (gura târgului) de faptul că demite peste noapte un inspector general (scuzați nu peste noapte ci pe la orele 17 00) și numește altul dar felicită telefonic pe altcineva.
Da, Caragiale a fost subtil când l-a numit pe elevul Pop, ,,măi loază”, poate a intuit el ceva încă de pe atunci.
Totuși suntem cei mai oropsiți din tot sistemul bugetar, și nu glumesc pentru că nu putem avea un învățământ de calitate atâta vreme cât profesorul (în fața căruia mă închin) ajunge să-și cumpere haide de la second-hand, nu vom avea un sistem de învățământ bun atâta vreme cât elevul vine cu jeep-ul la școală iar dascălul stă la ocazie poate se îndură cineva de el să-l ducă acasă, nu vom avea un învățământ sănătos câtă vreme totul este piramidal, când directorii abuzează de funcția pe care o dețin, crezându-se (unii) dumnezei pe fotoliile lor călduțe și uitând că înainte de toate sunt dascăli la fel ca ceilalți.
Sincer nu vorbesc vorbe, și eu mănânc pâinea neagră a dascălului, am avut și am directori deosebiți însă sunt fenomene pe care Caragiale nu le-a cunoscut, când doar pentru că ești pe placul unui politician de la centru să primești decizie de mare șef al șefilor.
Am ajuns în țara prefăcuților, da… ministerul se preface că ne plătește, noi ne prefacem că predăm iar copii se prefac că învață și uite așa totul este o prefăcătorie. Dascălul, acel ilustru pedagog și părinte, acel licăr de lumină al elevului, acel fior al cunoașterii, a ajuns o haimana vânată de toți și condamnată să ducă un trai inuman timp în care unii politicieni umblă hai-hui prin țări străine sau pe la Țebea, poate reușesc să mai scoată un vot și de la Iancu, sau eventual să-l scoată la licitație că tot vor ungurii de dincolo să negocieze Transilvania.
Oameni buni în ce țară trăim, dragi copii, viitorul vostru nu e sumbru, e un mare gri, dacă nu cumva cenușiu, am ajuns clipele care adeveresc ce spunea unul din marii persecutori ai creștinismului care ulterior devenise prin convertire Apostolul Neamurilor, da e vorba de Apostolul Pavel, care îi scrie ucenicului său Timotei, o scrisoare, o Epistolă unde îl avertizează că: „…va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor alege învăţători după poftele lor”(II Timotei IV, 2)
Mare adevăr a prezis, chiar am ajuns când e mai importat să fii decât să ști, e mai important să ai decât să dai, și atunci mă întreb retoric, oare nu-i mințim pe copii, oare nu-i amăgim, oare nu le vindem vise ieftine, să creadă într-o lume frumoasă, bună, prosperă, bazată pe valori și competențe, când de fapt realitatea e cu totul alta, dar mă rog, domnule  Caragiale țin să te anunț că a ajuns pedagogul tău de școală nouă, ministru.
Așteptând răspunsul tău, te-mbrățișez cu drag și dor
Al tău, frate, Caragiale.

Recomandările redacției