expeditie

Fost ministru de interne, Traian Igaş organizează, mai nou, expediţii cu barca, pe Mureş, pentru a promova Parcul Natural Lunca Mureşului. O astfel de expediţie poate dura între 4 şi 7 ore, iar cei care iau parte la aşa ceva pot vedea, de la păsări deosebite şi locuri frumoase, la castori şi vidre. Inedită a fost, de această dată şi descoperirea participanţilor, care au găsit şi au degustat scoici de apă dulce.

Expediţia pe Mureş este organizată anual chiar de către fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Constantin Igas. „O pâine de Pecica, pe care o vom plimba pe Mureş şi pe insula lui Ghiţă Foale o să o servim acolo cu un ceaun făcut acolo, de maestrul Petrică”.

O dată pe an, turiştii pot vedea, cu ajutorul celor care îşi pun bărcile la dispoziţie, frumuseţile din Lunca Mureşului. „Aici în Lunca Mureşului sunt foarte multe lucruri frumoase de văzut, în primul rând o faună deosebită, natura este deosebită, peisaje frumoase, păsări desebite, mai nou şi castori, pentru că, de când Lunca a luat amploare, au fost aduse familii de castori se poate vedea pe marginea apei, cum îşi fac simţită prezenţa. Este un loc frumos. Din păcate mâna omului lasă şi o amprentă negativă, peturi şi deşeuri, lăsate de oameni iresponsablili. Acţiunea noastră este făcută să conştientizăm că natura are nevoie de noi în sens pozitiv”, a spus Traian Igaş, fost ministru de interne.

Printre participanţi s-a aflat şi un turist din Grecia, stabilit de câţiva ani în Bucureşti. Încântat de cele descoperite, grecul a denunţat lipsa de interes din partea autorităţilor romane, care nu ştiu să promoveze natura, dar şi atitudinea românilor care arunca tone de resturi, peturi şi gunoaie în apă Mureşului. „E ceva foarte frumos, e un râu frumos, natura e frumoasă, e un loc pe care orice străin ar dori să îl viziteze. Păcat că nu sunt mai multe excursii pe el, sigur că şi Grecia e frumoasă, dar fiecare ţară are specificul ei. Am văzut natura frumoasă, păsări, apă şi peisaj”, a explicat grecul Fotios Vlachos.

După cele 6 ore petrecute în barcă, turiştii au campat pe insula lui Ghiţă Foale, un personaj de poveste. Aici, organizatorii i-au întâmpinat pe oaspeţi cu mâncare la ceaun. Expediţiile cu barca, pe Mureş, se mai fac şi cu caiacul. Bărcile pot fi închiriate de la administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului. Preţul nu este mai mare de câteva zeci de lei.

 Cristian Cotuna

 

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției