Un nou eveniment cultural se prefigurează a se întâmpla în weekendul ce urmează să vină.

Vineri, 29 septembrie a.c., începând cu ora 19,00, Maison D’Art  (Florărie-Cafenea) din Str. M. Eminescu nr 8, locul unde arta întâlneşte artiştii, vă aşteaptă la un al doilea eveniment de cultură urbană, lansare de carte, expoziţie de fotografie şi de pictură.

Scriitoarea Mihaela Livia Popa scoate o nouă „cărticică“ de proză: „Confesiunile unui Înger Căzut Hipertensiv“  şi încearcă un nou domeniu: fotografia, cu ea în postură de… fotomodel. Menţionăm că fotografiile sunt realizate de artista foto, Monica Belghir, fotografii din care nu vor lipsi, evident, nudurile.

Mihaela Livia Popa ne mai spune că „Artistul plastic Alice Catrinel Puşcaşu vă aşteaptă să vă arate din arta ei: pictură cu culori din suflet. Participanţii la eveniment vor avea parte şi de un recital al celor de la «Nova Band» şi de multe alte surprize. Vă aşteptăm cu drag!“

Chiar suntem curioşi cum se vor descurca organizatorii, protagoniştii şi participanţii evenimentului cu confluenţa atâtor arte în acelaşi timp şi spaţiu.

 

mihaela popa

Recomandările redacției