Absolventă a Facultății  de Filologie a Universității din București, scriitoarea Nora Iuga s-a format la cursurile reputaților profesori Tudor Vianu și George Călinescu. Profesional, scriitoarea a pendulat între activitatea de profesor de limbă germană, cea de bibliograf la Biblioteca Centarală de Stat, de redactor la Editura Enciclopedică și de ziaristă.

Din 1971  este membră a Uniunii Scriitorilor din România, organizație în care din anul 2000 deține funcții de conducere. Este autoarea a numeroase cărți de poeme și  proză ca: ”Vina nu-i a mea”, ”Captivitatea cercului”, ”Scrisori neexpediate”, ”Opinii despre durere”, ”Inima ca un pumn de boxeur” etc. Traduce importante  cărți din culturile germană și suedeză.

În zilele de 7 și 8 iunie, Nora Iuga este oaspetele  Bibliotecii Județeane  din Arad.

Marți, 7 iunie, de la ora 17.00, Nora Iuga va fi prezentă, în sala ”Concordia”, la proiecția filmului documentar ”Aici Nora Iuga”, regizat de Vlad Rotaru. Miercuri, 8 iunie, de la ora 13, la ora 14, autoarea va lansa și  lectura pentru arădeni din volumul său  de dialoguri  ”Ca  motorul unui Ford din 1931”, iar de la ora 16.00 va asista la proiecția altui film documentar,  inspirat din viața sa și regizat de același cineast, :”Nino al meu”.

Recomandările redacției