Biblioteca Județenă „Ale­xandru D. Xenopol” Arad vă invită la o întâlnire cu scriitorul Cosmin Leucuța, al cărui ultim roman, intitulat „Hoodoo”, a apărut în martie 2018 la Editura Polirom. Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Biblio­tecii Județene, mâine, 8 septembrie, de la ora 12.00. Va fi o discuţie liberă în care autorul va vorbi despre propria operă și va răspunde la întrebările publi­cului. Cosmin Leucuţa s-a născut pe 3 octombrie 1986, la Arad. În 2009 a absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Admi­nistrative din cadrul Universi­- tăţii de Vest din Timişoara. Este scriitor cu normă întreagă, iar în timpul liber lucrează la o multinaţională. A început să scrie poveşti la 14 ani şi până în prezent a publicat povestiri, nuvele şi fragmente din romane în reviste precum EgoPhobia, LiterNautica şi Hypocrisia. La vârsta de 23 de ani a scris romanul „Laptele negru al mamei”, care este câştigătorul Concursului de Debut organizat de Editura Adenium în anul 2013. Un alt roman al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nomi­nalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediţia a VI-a (2013), organizat de Editura Humanitas. În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul con­cursului literar „Incubatorul de Condeie” şi din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural Semne Bune, unde contribuie cu articole, recenzii şi editoriale pe teme variate. În octombrie 2017, Edi­tura Casa de Pariuri Literare i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora. Locuieşte în Timişoara, împreună cu cele două pisici ale sale. Manifestarea de sâmbătă face parte din seria de întâlniri autor-public, organizate de Bi­blioteca Județeană „A. D. Xe­no­pol” Arad în cadrul proiectului „Biblioteca de literatură ară­deană de azi”. Menționăm că primul roman publicat în 2013 de Cosmin Leucuța, intitulat „Laptele negru al mamei”, pote fi accesat gratuit pe aplicația web de ebook-uri realizată în cadrul proiectului la adresa: https://ebook.bibliotecaarad.ro/book/27. Proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi” este cofinanțat de Administrația Fondului Național Cultu­ral. Acesta nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele pro­iectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsa­bi­li­tatea beneficiarului finanțării.

Recomandările redacției