Pe la începutul anilor ’90, în vremea când lucram la Curierul Aradului, redactorul şef al ziarului, Emil Şimăndan mi-a zis foarte protocolar (a fost-este un om deosebit de politicos şi de protocolar): Domnule Don, am observat că vă place şi fotbalul. Deschideţi-vă o rubrică de comentarii sportive şi mergeţi la meciurile echipei UTA.

Deşi nu scrisesem niciodată până atunci despre fotbal, m-am conformat. Aşa a apărut „Rubrica optimistului“, rubrică cărată cu mine pe la toate ziarele pe la care m-au purtat paşii. În felul acesta am cunoscut o lume fascinantă, compusă deopotrivă din sportivi, oameni de fotbal şi gazetari sportivi.

M-au impresionat în mod deosebit fotbaliştii, nişte copii mari care se străduiau cum ştiau ei să asculte de antrenori, de fani şi de conducătorii de club. Văzându-i şi cunoscându-i mai bine am jurat să nu-i critic niciodată, să nu dau cu nici un preţ în ei, chiar şi atunci când jucau prost. De aceea rubrica mea se numea „a optimistului“. Asta, din respect pentru sportivul din teren. Am refuzat să fiu un ziarist sportiv analitic feroce, am vrut să fiu unul de suflet, să insuflu optimism.

Am reuşit în aşa măsură să mă apropii de echipa UTA (pe care eu am botezat-o tandru,  Lady UTA), încât antrenorii de atunci, Flavius Domide şi Ionuţ Popa ne lăsau, pe mine şi pe Iosif Darazs de la Adevărul să mergem în deplasare împreună cu echipa în acelaşi autocar, având încredere în discreţia noastră, ştiindu-se că gazetarii sunt mai adesea gură-spartă.

De asemenea, am reuşit să cunosc şi să mă împrietensc cu gazetari sportivi minunaţi. În fruntea lor, Tristan Mihuţa, care deşi nu era ceea ce se cheamă un ziarist sportiv, reuşea să mă capteze şi să-mi transmită profundul amor pentru fotbal prin articolele de gen publicate. Îmi mai amintesc cu drag de Sebastian Şiclovan, Lucian Dănilă, Daniel Berar, Ovidiu Gancea, Vali Viski, Călin Mnerie, Viorel Muscă, Ionel Mecheş, Florin Coita…  Să mă ierte cei uitaţi, şi de se poate să nu mă urască, nu e din răutate.

Ei, bine, am lăsat la urmă un om pe care l-am îndrăgit din prima, cum se zice. Lucrând la un ziar cu profil sportiv din Timişoara (Fotbal Vest),  Florin Matei – omul despre care fac vorbire –  a reuşit să mă capteze prin zâmbetul său cald, prin vorba sa plăcută şi mai ales pentru deschiderea sa spre cultură şi spre actul cultural. Dar, mai ales prin curăţenia scrisului, prin limpezimea gândului trimis spre cititorii săi. Ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit, cu toate că uneori obişnuia „s-o înţepe“ pe Lady UTA.

M-am bucurat enorm când în acest an am semnat amândoi texte literare în acelaşi număr al revistei de cultură ARCA Arad. Deci, de-acum suntem şi colegi literari…

Dar Florin Matei este şi rămâne un slujbaş neostenit al scrisului temeinic, al transpiraţiei culturale dezinvolte: miercuri, 2 august 2017, ora 17,00 Sala „Vasile Goldiş“ a Consiliului Judeţean Arad, va găzdui lansarea cărţii „Fotbalul care zâmbeşte“, apărută recent la Editura Mirador Arad, cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad. Cartea, scrisă şi semnată de Florin Matei, însumează 150 de memoriale sportive, fiecare filă aducând în memoria iubitorilorde fotbal figuri legendare ale sportului-rege şi peripeţiile pe care aceştia le-au trăit în arealul dreptunghiului verde.

Iată ce zice Florin Matei despre cartea sa: „În cele 325 de paginiale sale, cartea cuprinde poveşti inedite despre fotbaliştii anilor ‘70-‘80, cu preponderenţă despre cei din Arad şi din zona de Vest a României, despre conducătorii de club, arbitrii şi spectatorii de atunci, despre locurile, atitudinile şi obiceiurile acelor vremuri, despre arenele de-acum 35-40 de ani şi despre competitoarele Diviziei A, B şi C existente în acele decenii.

Organizatorul evenimentului este Centrul Cultural Judeţean Arad, manifestarea având printre participanţi oameni de fotbal, foste glorii ale echipei-fanion a Aradului, UTA, scriitori etc.“

Aşadar, surâdeţi! Miercuri, 2 august 2017 piaţa mondială a cărţii se îmbogăţeşte cu încă una: „Fotbalul care zâmbeşte“, semnată de cunoscutul gazetar sportiv şi scriitor, Florin Matei.

 

Recomandările redacției