Scrisoarea lui Albert Einstein, în care acesta spune că Dumnezeu este „produsul slăbiciunii umane”, a fost vândută la licitaţie de casa Christie’s din New York pentru aproape 2,9 milioane de dolari. Suma este aproape dublă faţă de cât s-a estimat iniţial, transmite BBC

Întocmită cu un an înainte să moară, în 1955, în limba germană, scrisoarea a fost trimisă de Einstein, aflat la Universitatea Princeton din New Jersey, SUA, filosofului Eric Gutkind.

„Cuvântul «Dumnezeu» nu înseamnă nimic pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, iar Biblia este o colecţie de legende pline de înţelepciune, dar mai degrabă primitive”, a scris fizicianul, celebru pentru teoria relativităţii, în acest document, care se întinde pe o pagină şi jumătate.

„Nicio interpretare, oricât ar fi de subtilă, nu schimbă nimic pentru mine”, a mai scris Einstein, care a vorbit şi despre iudaism, ce era, pentru el, „ca toate celelalte religii, o expresie a superstiţiilor primitive”.

„Iar poporul evreu, din care fac parte cu bucurie şi în a cărui mentalitate mă simt profund ancorat, nu mi se pare mai demn decât alte popoare”, era de părere Einstein, care a adăuga: „Din experienţa mea, nu sunt mai buni decât alte grupuri umane, chiar dacă sunt protejaţi de cele mai rele excese de o lipsă de putere. Nu simt nimic în ceea ce îi priveşte care ar putea justifica termenul de (popor, n.r.) «ales»”.

Scrisoarea a mai fost scoasă la licitaţie în 2008, când a fost cumpărată de un colecţionar pentru suma de 404.000 de dolari.

În octombrie 2017, o notă redactată de Einstein, privind teoria relativităţii, a fost vândută la licitaţie pentru 1,56 de milioane de dolari.

Albert Einstein a publicat, în 1905, teoria relativităţii restrânse, completată, în 1915, cu teoria relativităţii generalizate, în care a afirmat că timpul accelerează sau încetineşte în funcţie de viteza de deplasare a unui obiect în spaţiu, relativ la poziţia unui alt obiect. Teoria relativităţii a lui Einstein se află la originea a numeroase romane science-fiction, care pun accentul pe distorsiunea timpului şi a spaţiului.

Albert Einstein a fost onorat în 1921 cu premiul Nobel pentru fizică.

Recomandările redacției