Investitori italieni sunt interesați de o colaborare cu administrația arădeană – asta au anunțat repre­zentanții Consiliului Județean.
Preşedintele Consiliului Jude­ţean Arad, Iustin Cionca, primarul municipiului, Gheorghe Falcă şi preşedintele Camerei de Comerţ, Agricultură şi Industrie, Gheorghe Seculici, s-au întâlnit la jumătatea acestei săptămâni cu investitori ita­lieni şi reprezentanţi ai unor investitori italieni din Arad. Au fost reprezentate, în total, 21 de companii. Întâlnirea s-a înscris în pro- gramul Consiliului Judeţean de consultare a mediului de afaceri, în vederea stabilirii nevoilor reciproce şi a pârghiilor de colaborare dintre administraţie şi investitori. La întâlnire a participat şi dl. Roberto Sperandio, consulul onorific al Ita­liei la Arad.
„De 28 de ani, de când sunt în România, am realizat că este nevoie de un flux în ambele sensuri, şi de persoane, şi de produse. România are bunuri ca­- litative, unele chiar de calitate mai bună decât cele din Italia, care ar trebui să se regăsească în piaţa din Peninsulă. Avem peste 600 de firme italiene active în Arad, în scădere de la 1.584, cât au fost la maximul prezenţei investitorilor italieni în judeţ. Mă bucur că în decurs de trei luni ne întâlnim a treia oară şi putem discuta, căuta soluţii pentru problemele acestor companii”, a declarat consulul onorific al Italiei la Arad.
Problemele investitorilor
Cei mai mulți reprezentanţi ai companiilor au pus problema forţei de muncă insuficiente, pregătirea profesională a angajaţilor (în lipsa unor şcoli profesionale care să pregătească forţa de muncă pe specificul industriei locale) și nu în ultimul rând Aeroportul Internaţional Arad.
„Toţi, împreună, putem fi o forţă care dezvoltăm Aradul. Dvs. vreţi profit, eu îmi doresc venituri la Consiliul Judeţean. În primul rând, interesul este să pornim clasele de învăţământ profesional, chiar dacă avem probleme inclusiv la nivel de familii, unde nu numai copiii nu îşi doresc să aibă o meserie, nici părinţii nu vor să îi trimită la şcoala profesională. Vă rog să fiţi partenerii noştri, mi-aş dori ca în urma discuţiei de astăzi să plecăm cu ceva concret. Avem o strategie pe turism, am investit în Drumul Vinului, avem vinuri de calitate, dar ne lipseşte următoarea etapă, agroturismul, investiţii în moteluri, pensiuni, pentru că produsele, nici măcar cele mai bune, nu se vând singure”, a spus Iustin Cionca, preşe­dintele Consiliului Judeţean.
Consiliul Județean vrea să se consulte cu oamenii de afaceri şi în privinţa drumurilor judeţene pe care le modernizează Consiliul Judeţean, în funcţie de zonele unde există investiţii care trebuie legate de nodurile rutiere importante. „Îmi arăt toată disponibilitatea, sunt conştient că nu am pârghii legale foarte multe, dar uneori ajunge şi voinţa”, a declarat dl. Cionca.
Italienii patroni de firme au mai pus problema taxelor locale, soli­citând o reducere la taxele pe proprietate şi cele legate de anumite activităţi HORECA, taxarea în Zona Liberă Arad-Curtici.
S-a identificat necesitatea rea­lizării unui studiu demografic, din care să reiasă inclusiv motivul dinamicii populaţiei. În anul 1990, municipiul Arad avea 205.000 locuitori, astăzi are 147.000, a precizat
Gheorghe Seculici, deşi activitatea economică s-a dezvoltat enorm. „Nu mai există resursă nici în localităţile din jurul Aradului, toată a fost absorbită de companiile existente. Mă gândesc ca studiul pe care îl propun să ne dea nişte soluţii, să vedem unde vrem să ajungem şi cum”, a spus Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț Arad.

Recomandările redacției