Halmagiu centrala termica Halmagiu incalzire primarieDupă ce toată vara trecută s-au continuat lucrările de extindere a reţelelor de alimentare cu apă curentă şi de introducere a canalizării în toată localitatea, iată că a sosit şi vremea ca imobilul Primăriei din Hălmagiu să se modernizeze şi din punct de vedere termic. Altfel spus, în aceste zile continuă lucrările pentru introducerea încălzirii centrale la Primărie, astfel că vechile sobe de teracotă cu care s-au încălzit funcţionarii până acum vor ajunge doar piese de muzeu. De fapt, prima instituţie comunală la care a fost introdusă instalaţia de încălzire centrală este Liceul Tehnologic „Moga Voievod”, unde deja funcţionează două cazane de încălzire, ultimul fiind montat la noul imobil al şcolii primare.
Din câte ne-a informat domnul Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu, „în ultimele zile au fost montate caloriferele în tot imobilul Primăriei din Hălmagiu, astfel că în următoarea perioadă ne vom ocupa de căminul de racordare şi de montarea propriu-zisă a cazanului. Sperăm ca de săptămâna următoare să terminăm lucrările şi să beneficiem de încălzire centrală şi la primăria noastră. Fireşte, avem în vedere introducerea incălzirii centrale la toate instituţiile comunale. Până atunci, vă pot spune că lemnele necesare pentru funcţionarea centralei de la Primăriei sunt deja depozitate în magazie. Legat de acest aspect trebuie să facem precizarea că această mo­dernizare a instalaţiei de încălzire va conduce şi la o economie substanţială de material lemnos, fiind un lucru cunoscut faptul că acest tip de centrale termice sunt cât se poate de economicoase. Aşa că, pe lângă confortul termic, pe lângă renunţarea la cenuşă, funingine şi alte mizerii de acest gen, facem economie şi la combustibili.” După cum se poate vedea şi din fotografiile alăturate, chiar în aceste zile muncitorii lucrează de zor la amenajarea instalaţiei de încălzire centrală la Primăria de la Hălmagiu.

Recomandările redacției