Național Sebiș schimbă complet strategia în această iarnă. De la formarea unei echipe competitive, care – de altfel – o bună parte a returului a demonstrat că se poate bate pentru primul loc, clubul de pe Crișul Alb vorbește fără ocolișuri despre promovare.
Neaga: „ Vreau ca la vară să ne bucurăm, dar nu e o tragedie dacă ratăm prima poziție”
Înainte de toate, s-a apelat la Rică Neaga pentru postul de antrenor principal, Călin Cojocaru trecând în birouri. „Îmi place meseria asta, am avut şi o datorie morală faţă de Călin Cojocaru, după ce în vara anului trecut drumurile noastre s-au despărţit. Mi-a plăcut proiectul, am venit cu inima deschisă aici. Vreau ca la vară să ne bucurăm de promovare. Să nu ne gândim că dacă ratăm prima poziţie este o tragedie. Tragediile sunt altele. Le-am spus jucătorilor că începem de la zero şi trebuie să ne impunem. Am încredere în băieţi, facem lot competitiv, deja avem aici jucători de caracter. Trebuie să terminăm în faţa lui Poli, am eu un meci cu ei. Ştiu că aici sunt oameni entuziaşti, care vor să promoveze şi ăsta e cel mai important lucru. Cred că putem reuşi, avem condiţii extraordinare, peste multe echipe din liga secundă”, a spus Neaga după primul antrenament condus la Sebiș.
Achiziții în toate compartimentele
Manager cu puteri depline, Călin Cojocaru a reușit și primele transferuri ale iernii. După renunțarea la Păduraru și cooptarea lui Merșca în stafful tehnic ca antrenor cu portarii, între buturi au fost aduși Cătălin Bujor (25 de ani, CS Ineu) și  Ionuț Tomșa (18 ani, CSU Craiova). Linia mediană a fost întărită cu doi fotbaliști de la Mama Mia Becicherecul Mic. Lucian Zurbagiu e mijlocaș central, iar Zoran Radu (24 de ani), de bandă. Trecerea acestuia din urmă în „alb-albastru” a fost perfectată în ultimele zile, „Zochi” cochetând recent și cu UTA. În fine, la reunirea de vineri, a fost prezent și un fundaș central sârb, iar Cojocaru a mai anunţat că s-a mai bătut palma cu fundașii centrali: Alexandru Dumitrache (SCM Piteşti) și Bogdan Ţoca (FC Bihor), plus atacantul Cosmin Negoescu (FC Caransebeş).
„Din păcate, Keita va reveni din Senegal de abia pe 5 februarie din cauza birocrației. Va rata și cantonamentul de la Tușnad, sperăm – totuși – să-l punem pe picioare până la prima etapă din retur. În fine,  în ciuda tuturor zvonurilor, Velici rămâne cu noi. Sperăm să fie atacantul din tur, să fie concentrat pe ceea ce are de făcut la Sebiș”, ne-a mărturisit
Până pe 25 ianuarie, data plecării în cantonamentul de la Tușnad, sebișenii se vor pregăti zilnic pe plan local. Antrenamentele vor fi întrerupte de amicalele de lux cu ACS Poli, de marți (ora 11) și Universitatea Cluj (joi), ambele urmând să se dispute în deplasare.

Recomandările redacției