După testul pierdut în fața celor de la Lunca Teuz Cermei, sebișenii
s-au întors la bază pentru mini-cantonamentul ce se încheie sâmbătă, cu amicalul de la Salonta, cu Luceafăru Oradea. Călin Cojocaru, Ilie Stoican și Cosmin Merșca conduc câte două antrenamente în fiecare zi, iar din această săptămână s-au întors la treabă și jucătorii accidentați. Este vorba despre portarul Fișteag și mijlocașul Susan, în timp ce Cornel Suciu se pregătește încă separat datorită unor dureri la tendon.
Azi, sebișenii au programat un amical cu divizionara a patra timișană, Pobeda Dudeștii Vechi pe terenul din Prăjești. Pentru Cojocaru este din nou o ocazie bună să-i vadă la lucru pe cei doi mijlocași de culoare francezi, care au rămas datori după disputa cu teamul lui Aslău.
În paralel, liderul din C4 e atentă la mutarea celor de la Performanța Ighiu. Conducerea grupării din Alba are drept de apel în „speța Keita” pe care au pierdut-o la Camera pentru Soluționarea Litigiilor și care, în mod normal, ar trebui să se transforme în trei puncte foarte importante pentru obiectivul stagional, promovarea.
Din informațiile noastre, noua conducere a ighienilor așteaptă motivația scrisă oficială din partea Federației pentru a o putea contesta.
Sebișul – mini-cantonament în formulă completă, se așteaptă mutarea Ighiului în „speța” Keita
Recomandările redacției
Actualitate 76
Pompierii și cei de la Ambulanță, într-un exercițiu amplu la o fabrică din Zimandu Nou
citește mai mult »
Actualitate 84
Maria, o polițistă de la imigrări, își donează periodic părul pentru femeile diagnosticate cu cancer
citește mai mult »
Actualitate 16
Peste 120 de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în primele două luni ale acestui an
citește mai mult »
Actualitate 19
9 iunie, data limită până la care românii îşi pot face viza de flotant pentru a vota la alegerile din iunie
citește mai mult »
Actualitate 119
Bursele școlare de merit, de 450 de lei, doar pe hârtie, în realitate elevii primesc sume mult mai mici
citește mai mult »
A1 139
Casa în care o femeie a ars de vie a luat foc în urma unui scurtcircuit electric
citește mai mult »
A1 120
Pieton acroșat de mașină, în zona Romanilor
citește mai mult »
Anunțuri 11
REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A.
citește mai mult »