După promovarea Liga a III-a, Șoimii Lipova își propunea să se ridice la nivelul celor de la Național Sebiș, care la acea vreme era cea mai solidă formație arădeană din eșalonul terț. Lucrurile s-au schimbat între timp, cu gruparea de pe Crișul Alb trecând prin transformări succesive, dar cu rezultate sub cele din stagiunile trecute. Din această vară, sebișenii au pornit din nou aproape de la zero cu Dănuț Șomcherechi la timonă și echipa e în a doua jumătate a clasametului. Surprinzător, nici lipovanii nu o duc mult mai bine, după ce stagiunea trecută au fost pentru mult timp pe primul loc în seria a IV-a.
Așadar, vineri, de la ora 14, pe Arena „Crișana” avem parte de un derby al revanșelor, cu mențiunea că – totuși – ambele echipe vin după o serie de rezultate pozitive. Doar că în cazul gazdelor de vineri, ultima victorie (5-1) cu ASU Poli s-ar putea să nu conteze și asta pentru că, pentru câteva minute, nu s-a respectat regula prezenței pe teren a celor doi juniori de 2000 sau mai mici. „Fotbalistic stăm bine, venim după o victorie la Dăești, o echipă foarte bună și un meci câștigat detașat cu ACS Poli. Ambele în urma unui joc foarte consistent din partea noastră, o apărare sigură și avansată și un presing foarte sus. Sigur că suntem un pic afectați de contestația timișorenilor. dar asta este treaba conducerii, a băncii tehnice, noi ne-am făcut treaba pe teren. Mai sperăm ca și pro­blemele noastre financiare să se rezolve înaintea jocului cu Lipova, așa cum ni s-a promis. Îi asigur pe sebișeni că ne pregătim bine și vineri ne vom bate pentru fiecare metru de teren și vrem să câștigăm pentru onoarea noastră de fotbaliști și pentru suporterii și spectatorii noștri, obișnuiți cu performanțe fotbalistice mai mari decât am reușit noi în acest campionat. Din păcate, situația din vară nu a fost una liniștită, am pornit mai greu și nu suntem doar noi fotbaliștii și antrenorii responsabili pentru rezultate”, spune Bogdan Forisz, căpitanul „alb-albaștrilor”.
Lipova a intrat pe o pantă ascendentă în ultimele săptămâni, totul culminând cu cea mai clară victorie stagională, obținută weekendul trecut: 4-0, cu Dăeștiul. Revirimentul se datorează și fotbaliștilor cu profil ofensiv, care au început să marcheze pe bandă rulantă. Unul dintre aceștia este Denis Rusu, care a fost utilizat de Flavius Sabău chiar și în atac. „Orice meci între arădene este un derby, cine se motivează mai mult are șanse mai mari să câștige. Sebișul joacă acasă, este un avantaj pentru ei, vin după o serie de meciuri bune terminate cu victorii, dar au rămas cu foame de puncte, vor să încheie turul cât mai sus. Noi suntem concentrați sută la sută la pregătirea jocului, nu este nimic special față de alte meciuri, noi toate le tratăm la fel. Vrem să controlăm jocul, să păsăm cât mai mult și să marcăm un gol mai mult decât adversarul. Reușitele atacanților noștri ne dau speranțe, mă bucur că și eu mi-am adus contribuția la ultimele victorii și aș vrea să am cât mai multe realizări. Că sunt goluri sau pase de gol e mai puțin important, ne interesează victoria echipei și apoi reușitele personale. Așadar, va fi un meci greu dar mergem la victorie, știm că putem și nu vrem să stopăm seria de rezultate pozitive ale noastre până la finalul turului”, a punctat juniorul „șoimilor”.
Bandula și Bărbuți sunt istorie la Sebiș, în timp ce Gherasim și Dobrean sunt accidentați în tabăra Lipovei. Mijlocașul M. Popa e incert. De menționat ar mai fi că e ultimul derby arădean între cele două combatante.
Formații probabile:
Sebiș: Moroz – Musea, Forizs, Hojda, Cornea – Pop, Chitaș – Susan, Chiș-Toie, Cl. Vereș – Balha.
Lipova: Iliescu – Polgar, Dolga, Bercu, Filimon – Vlad, Prună, Lazea, D. Rusu – Sulea, Banyoi.

Recomandările redacției