sebmamaLucrurile par limpezi în seria a IV-a a Ligii a III-a, în sensul că UTA are promovarea în mână. Exceptând ultimele două meciuri, arădenii au mers „ceas” în timp ce campioana de toamnă de la Sebiș s-a împiedicat în aproape fiecare meci disputat în retur.
Remiza de la Becicherecu Mic nu poate fi considerată un rezultat slab, însă la cât teren ar mai avea de recuperat „alb-albaștrii” nici prea bun nu este. „Egalul de vinerea trecută nu îl putem trece la capitolul eșecuri, dar nici nu ne ajută prea mult în clasament. Doar la capitolul moral, ca să zic așa, am punctat oarecum și asta pentru că am practicat un joc bun, solid, având probleme doar la fazele lor fixe.  Săptămâna aceasta băieții s-au pregătit destul de bine, îi am pe toți la antrenamente, mai puțin pe Apostol care acuză amețeli și nu știm exact care sunt cauzele. Sperăm să-l recuperăm, dacă nu s-ar putea să contăm din nou pe Corcoveanu, care se pregătește bine”, spune Adrian Abrudean.
Antrenorul Naționalului e convins că sâmbătă, elevii săi vor avea destul de lucru în fața celor de la FC Hunedoara. Și prin prizma faptului că oidentifică cu Corvinul, „Știli” crede că trupa lui Dumitru Gălan va fi o „nucă” tare: „Indiferent de conjunctură, o echipă ca și Corvinul, având tradiția și suporterii de partea sa, poate pune probleme oricui. De aceea, trebuie să ne concentrăm și să ne mobilizăm la maxim, căci ne dorim neapărat cele trei puncte. După cum am mai spus, în acest moment ne interesează locul 2, dar mingea e rotundă și până mai sunt șanse matematice suntem datori să sperăm și într-o poziție mai bună”
Meciul dintre Sebiș și FC Hunedoara se va disputa sâmbătă la ora 18, la concurență ci disputa de la Arad, dintre UTA și Minerul Motru.

Recomandările redacției