clm1Chemați la vot de Sfântul Valentin. Este vorba despre consilierii locali municipali, convocați într-o ședință ordinară a CLM joi, începând cu ora 14.00. Cu siguranță, iubirea nu va pluti în aer în Sala Festivă a Palatului Administrativ ținând cont de relația tensionată iscată la început de an între Putere și Opoziție.
Inițiativele care urmează să fie supuse votului din această săptămână, includ, între altele, proiectele de hotărâre semnate de primarul Gheorghe Falcă dar nevotate în ședința ordinară a CLM din 22 ianuarie din lipsa cvorumului. Chiar dacă proiectele privind atribuirea unor locuințe sociale sau construite prin Agenția Națională pentru Locuințe alături de alte câteva inițiative ale Puterii au fost incluse și pe ordinea de zi a ședinței extraordinare convocate de consilierii Opoziției în data de 29 ianuarie, votul nu a fost posibil nici de această dată, aleșii Puterii absentând în masă la îndemnul secretarului Primăriei, care invoca totodată lipsa de legalitate a demersului aleșilor USL.
Primul proiect de hotărâre ce va face obiectul votului de joi se referă la transferul către Poliția de Frontieră a fostei clădiri a Jandarmeriei, de pe Calea Bodrogului, în schimbul garanției că Școala Generală „Mihai Eminescu” va putea fi relo­- cată în clădirea Poliției de Frontieră de pe strada Mărășești. Chiar și proiectul referitor la desemnarea  reprezentanţilor CLM în Consiliile de Administraţie şi în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu, uitat „la sertar” de luni bune, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței din această săptămână. La inițiativa primarului, consilierilor li se sugerează să fie de acord și cu alocarea de fonduri de la bugetul local în vederea aprobării studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Amenajare piste de biciclete în municipiul Arad”. Alte patru proiecte de hotărâre ce așteaptă votul CLM de joi fac referire la neexercitarea de către municipalitate a dreptului de preemțiune asupra unor imobile de pe Bulevardul Revoluției, strada Episcopiei și Bulevardul Nicolae Titulescu. De asemenea, o datorie pe care municipalitatea o are de achitat operatorului local de servicii de salubrizare menajeră ar urma, potrivit proiectului de hotărâre redactat în acest sens, să fie plătită cu bani de la bugetul local. Tot la inițiativa primarului, un proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor de transport şi distribuţie a energiei termice  practicate de operatorul de termoficare CET Hidrocarburi intră joi la vot.
Propunerea USL de ajustare a dărilor a rămas pe dinafară
Obișnuiți, mai nou, de Putere să se joace de-a șoarecele și pisica atunci când vine vorba despre cvorum, aleșii USL sus­țin că se vor prezenta joi la vot, chiar dacă propunerea lor de ajustare a impozitelor și taxelor locale nu se regăsește printre cele douăzeci de proiecte de hotărâre incluse pe ordinea de zi a ședinței. „Faptul că proiectul nostru pri­vind ajustarea impozitelor și taxelor locale nu a fost până acum introdus pe ordinea de zi demonstrează că aceasta a fost o strategie pe care Puterea a reușit să o ducă la bun sfârșit cu brio. Nu pot decât să îi felicit pentru activitățile lor negative în consiliu. Au reușit să împovăreze populația cu impozite mai mari, dând, senini, vina pe Guvernul Ponta. Acum, această ajustare nu mai este posibilă prin lege. Guvernul a acordat acel termen de 20 de zile în acest sens, însă colegii noștri de consiliu nu s-au prezentat la ședințe în acel moment”, explică Gheorghe Ghilință. „Reprezentanții Puterii locale refuză orice discuții pe această temă, susținând și acum ce au hotărât atunci, anume că inițiativa noastră se situează în afara legii. Nu au lăsat loc pentru nici un fel de discuții și au dat vina pe arierate, demonstrând astfel că nu au voința de a discuta și a găsi o cale de a readuce impozitele și taxele locale la nivelul anului precedent”, concluzionează Florin Galiș.

Recomandările redacției