Şefia Protecţiei Copilului, mărul discordiei în Consiliul Judeţean

0
144

sefia2Puterea şi Opoziţia s-au contrat din nou pe tema funcţiilor de conducere. Cum era de aşteptat, consilierii judeţeni PSD şi PNL acuză PDL că se impune la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, prin punerea în postul de director a fostului primar al Sântanei, Viorel Enache.

Consilierii Gheorghe Sabău, Ioan Gligor precum şi Caius Parpală au fost vocile care s-au ridicat împotriva delegării atribuţiilor de director al Protecţiei Copilului, a fostului primar al Sântanei, Viorel Enache. De menţionat că, funcţia de director general al DGASPC Arad va rămâne liberă după plecarea actualului director, Edita Iuhasz, care se va pensiona de luna viitoare. „Domnul Viorel Enache nu are vechimea necesară pentru ocuparea funcţiei de manager. Instituţia are doi directori adjuncţi din care am putea alege un director până la concursul pentru ocuparea definitivă a funcţiei. Vrem să ştim ce îl recomandă ca director pe Viorel Enache, care în prezent este consilier“, a susţinut consilierul Gheorghe Sabău. Trebuie spus că, deşi va fi la cârma instituţiei, potrivit proiectului de hotărâre, Viorel Enache se va alege cu aceeaşi remuneraţie ca cea a unui consilier clasa I gradul profesional asistent. „Nu sunteţi în măsură să vorbiţi de numiri pe criterii politice, de vreme, la nivel naţional, tot sistemul a fost umplut mai nou de neveste de oameni politici. Dacă sunteţi nemulţumiţi puteţi contesta, iar Instituţia Prefectului va verifica legalitatea delegării atribuţiilor de director, domnului Enache, care este de mult în sistemul social şi îl cunoaşte foarte bine“, a răspuns preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu. Tot pe tema şefiei DGASPC Arad a intervenit şi consilierul Caius Parpală care, a ţinut să precizeze că, delegarea este „cel mai probabil“ legală, întrucât s-a făcut pe lege. Totuşi, acesta din urmă s-a mai arătat convins că, fostul primar al Sântanei va fi la conducerea instituţiei o perioadă îndelungată, întrucât, organizarea concursului pentru ocuparea definitivă a postului se face de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, la iniţiativa Consiliului Judeţean. Deşi parte din consilieri au cerut amânarea proiectului pentru delegarea atribuţiilor de manager al DGASPC, lui Viorel Enache, acesta a fost aprobat, cu 11 voturi „împotrivă“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.