Şeful Oficiului pentru Protecţia Martorilor, eliberat din funcţie după ce a fost reţinut de DNA

0
34

Şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, Adrian Bărăscu, şi comisarul şef Felicia Popa au fost eliberaţi din funcţie, după ce au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru că ar fi folosit bani alocaţi protecţiei martorilor la achiziţionarea unor bunuri şi servicii pentru instituţie.

Potrivit Poliţiei Române, chestorul de poliţie Adrian Augustin Bărăscu şi comisarul şef de poliţie Felicia Violeta Popa au fost eliberaţi din funcţie şi şi puşi la dispoziţia unităţii, urmând să fie luate şi alte măsuri în cazul acestora, în funcţie de măsurile ce vor fi dispuse de anchetatori în dosarul în care au fost reţinuţi.

De asemenea, au fost eliberaţi din funcţie şi puşi la dispoziţia unităţii comisarul şef de poliţie Cristian Pintilescu, director adjunct al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), comisarul şef de poliţie Ion Octavian Nanu şi comisarul şef de poliţie Viorel Marcel Croitoriu, ambii ocupând posturi de şef serviciu la IGPR, decizie dispusă de şeful Poliţiei Române, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.