Semănatul porumbului a demarat în zona Sebișului

0
168

IMG_0852 IMG_0850 IMG_0845 IMG_0841 IMG_0844 IMG_0853În discuțiile purtate cu Ovidiu Palcu – un tânăr investitor din Sebiș, patronul firmei SC INTECOHOLDING SRL Sebiș – acesta ne împărtășea câte ceva din experiența sa. La nici patruzeci de ani, tânărul investitor a ajuns să aibă o substanțială expe­riență de afaceri în domenii precum construcțiile dar a ales să intre și în domeniul agricol unde a înregistrat o frumoasă experiență pozitivă.
Despre agricultura de azi
În acest context, Ovidiu Palcu ne spunea că foarte important este în agricultură – dacă vrei să ai recolte bune și de calitate – să dispui de utilajele necesare fiecărei lucrări în parte și acestea să fie perfomante și fiabile. În plus e nevoie de specialiști și de o bună cunoaștere a solurilor cu care se lucrează. Afirmațiile sale și-au dovedit realismul în anii ce au urmat discuției inițiale.
Într-o foarte recentă discuție, continuându-și discursul – și fiind și vremea de semănat porumbul – tânărul agricultor insista iar asupra acestor probleme esențiale. „Eu, înainte de a cultiva acest teren, de exemplu, m-am consultat cu niște specialiști despre ce fel de îngrășământ trebuie la acest tip de sol, din zona Sebiș. Și, într-adevăr, am avut niște rezultate pe care nu le-a avut nimeni în județul nostru; mai ales că nu au fost precipitații atunci când era nevoie de ele. De fapt ați și văzut porumbul, ați trecut cu mine prin lan“ și-a amintit Ovidiu Palcu.
Părerea unui specialist
Alături de noi se afla și directorul Tibi Țucudean, care s-a alăturat discuției pe care am început-o cu patronul firmei SC INTECOHOLDING SRL. Prin urmare am dorit să auzim și părerea lui vizavi modul cum este privită – și făcută – agricultura la noi, cu referire la necesitatea existenței unei mecanizări performante. „Așa este, agricultura rentabilă se face doar cu utilaje performante. Numai că la noi se ajunge ca agricultura să nu mai fie rentabilă; dacă ne referim la ce prețuri au fost anul trecut la porumb și tragem linie la sfârșit vedem că ne-am ales cu investiții mari și… fără profit“.
Cât privește culturile de anul acesta, directorul Tibi Țucudean a precizat câteva detalii. „Supra­fețele cultivate variază: numai la porumb semănăm, aici în acest lot, unde o avem pregătită, o suprafață de 250 de hectare. Și ați văzut ce utilaje performante avem. În plus noi folosim îngrășămintele de care are nevoie solul din zona noastră. S-au făcut cercetări – și vorbind din expe- riență, inclusiv la soiul de sămânță utilizat. La noi merge sămânța din grupa «Pioneer». Semănătoarea pe care o vedeți este pe opt rânduri, cu afișaj electronic computerizat, indicând tot ce se întâmplă cu acest utilaj. Nu ai cum să greșești, să te duci cu ea și să nu-ți pună boabele așa cum trebuie; îți indică dacă ceva nu e în regulă. Mai avem în zona Bocsigului încă 150 de hectare“ a adăugat acesta.
Cât privește rezultatele anului trecut, 2013, acestea au fost bune.
„Anul trecut am avut o producție în jurul valorii de 8.000 kg/ha. Noi am stat foarte bine față de alți agricultori. Eu estimez că în acest an ne va crește producția cu circa 20%! Spun aceasta deoarece am văzut cum a mers anul trecut; am testat sămânța din grupa «Pioneer» și merge foarte bine. Ce tip, nu vă putem spune, că este secretul nostru“ a mai completat Tibi Țucudean.
Discutând despre specificul acestei munci – munca în agricultură – interlocutorul nostru ne-a făcut și unele mici confesiuni. „Munca în agricultură este frumoasă și deo­sebită. O muncă, dacă o faci cu pasiune și profesionalism, atunci ai și rezultate bune de pe urma ei. Vreau să vă spun că și în zona noastră, la Sebiș, se poate face agricultură modernă, cu rezultate mult mai mari ca în alte zone; mă refer la județul nostru. Ținând cont de aspectul climatic la nivel de țară, care s-a modificat – ca urmare predominând seceta; dar în zona noastră, unde lucrăm cele 250 de hectare, la Sebiș, pânza freatică este mai sus, fapt demonstrat de producția care a fost la hectar“.
În loc de concluzii
Din discuțiile cu cei doi, atât cu Ovidiu Palcu cât și cu Tibi Țucudean, a reieșit că în anul 2013 au achizi­ționat aproape toată gama de utilaje „de ultimă generație“, prin credite bancare. „Investim și cam nu știm în ce; că agricultura este legată de natură. În plus, am mai spus și repet: agricultura nu are sărbători dacă vrei rezultate. În conti­nuare, desfacerea e mereu o problemă; anul trecut am avut, dar se știe ce prețuri mici au            fost – în general, în agricultură – la toate produsele. Și fiindcă veni vorba: am mai cultivat și altceva decât cereale dar nu pe suprafețe mari, ca să vedem cum merge. Am plantat două hectare de căpșuni precum și pomi fructiferi: peri, meri, cireși. Așteptăm să vedem cum vom începe – mă refer la căpșuni, că la pomi mai e de așteptat“ a încheiat Ovidiu Palcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.