Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, organizează zilele acestea la Arad, Seminarul cu titlul „Tineretul în diaconie socială și colaborare ecumenică”, moderat de PC părinte Mihail Spătărelu. Des­chiderea oficială a acestui seminar a avut loc marți, 26 Septembrie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, care a adresat un cuvânt de binecuvântare și apreciere cu privire la organizarea acestui eveniment, încurajându-i pe organizatori să continue activitățile frumoase pe care le întreprind în vederea sprijinirii celor în nevoi. De asemenea, i-a îndemnat pe aceștia să transmită mai departe tinerelor generații dragostea și interesul față de activitățile care vin în sprijinul filantropiei creștine.
După cuvântul Înaltpreasfinției Sale, a urmat părintele Nicolae Tănase, care a prezentat în câteva cuvinte referatul cu titlul „Tineretul în preocupările și activitățile PROVITA”, insistând mereu asupra necesității unei griji mai profunde față de ceea ce înseamnă educația copiilor și a tinerilor în contextul actual. În cele din urmă, PC părinte diac. Prof. Dr. Ioan Caraza de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a prezentat referatul „Sfinții Părinți despre tineri și slujirea lor – copilărie și adolescență la Sfinții Părinți”, în cadrul căruia a căutat să prezinte celor prezenți importanța întoarcerii la învățătura Sfinților Părinți și relevanța scrierilor acestora chiar și în contextul actual, făcând referiri speciale la rolul tinerilor în viața socială.
În după-amiaza zilei, PS Daniil Stoenescu, episcop al Daciei Felix, a susținut referatul cu titlul „Părintele Arsenie Boca și tineretul creștin”, în cadrul căruia a prezentat mai multe întâmplări din viața părintelui Arsenie Boca, precum și grija pe care acesta a avut-o întotdeauna față de tineri și aspirațiile acestora.
După aceasta, a urmat la cuvânt PC părinte Gabriel Mariș, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului, care a adresat un cuvânt de bun venit invitaților și a prezentat în câteva cuvinte activitățile sociale multiple care se desfășoară în Arad.
La eveniment au fost prezenți și PC părinte Octavian Blaj, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, precum și profesori și elevi de la Seminarul Teologic din Arad. De asemenea, au participat și reprezentanți ai asociațiilor „PROVITA” și „Sfântul Sava” Buzău, două dintre cele mai mari asociații filantropice din țară.
Protos Iustin Popovici

Recomandările redacției