olipincFormațiile ce s-au întrecut ieri pe sinteticul de la Șega își reiau în aceeași zi parcursul în liga secundă, însă dife­rențele au fost evidente în favoarea trupei lui Csik. Mai omogenă și într-o formă sportivă mai bună, Olimpia a câștigat cu 3-1 amicalul în fața „șoi­milor”, care încă se caută în special pe faza de construcție și finalizare a jocului.
Tabela s-a modificat relativ repede, după 12 minute de joc, când Bic a centrat de pe stânga, defensiva gazdelor nu s-a poziționat bine, iar Cădar a marcat la colțul scurt. Răspunsul „șoimilor” a venit repede. Cuedan a trimis o minge peste apărarea adversă, Gîlcă și Voinea s-au încurcat puțin, iar Iuhas a respins de pe linia porții. Restul primei părți a fost destul de echilibrat, cu pîncotanii atacând în gol până în minutul 36. Atunci, Heil l-a faultat în careu pe Dragalina, însă același mijlocaș ofensiv al „alb-negrilor” șutat peste poartă de la punctul cu var. Înainte de pauză, Rus și Bic l-au remarcat pe Pașcalău, așa că vizitatorii au trebuit să se mulțumească cu avantaj minim.
Repriza secundă a fost ceva mai animată, cu echipa vizitatoare având mai mult inițiativa în la 25-30 de metri de buturile adverse. S-a făcut 0-2 după un contraatac șnur pornit de Bujor, continuat de Feier cu o pasă decisivă către Munteanu, care a înscris în dreapta lui Irimia de la 14 metri. Flavius Cuedan tras bine în cros puțin pe lângă poartă, după care Feier s-a mai jucat cu alte două ocazii importante în careul advers, Irimia fiind de fiecare dată la post. Însă, în minutul 77, veteranul din poarta „șoimilor” a trebuit să se recunoască învins de parabola din lovitură liberă a lui Iuhas: 0-3. Finalul a aparținut clar gazdelor, revitalizate de intrarea luiBebe Mitu. Fostul mijlocaș al lui Panathinaikos a transformat în gol penalty-ul acordat la căderea lui Bulzan de lângă Burlacu, dar l-a mai și întrebuințat pe Fila cu un șut cu efect de la 15 metri. Meciul s-a încheiat cu un gol anulat pe motiv de offside la Burian.
Formații:
Pâncota: Pașcalău (46 Irimia) – Maghici (70 Pantea), Lung (46 Suciu), Traore, Siminic (72 Dubeștean) – Gavrilescu (58 Sălăjan), Issa (74 Polgar), Fl. Cuedan (74 Huțanu), Gîlcă (46 Bulzan) – Dragalina (76 D. Mitu) – Voinea (46 Burian).
Olimpia: Fila – Burlacu, Mureșan (46 Ioniță), Heil, Iuhas – Cădar (46 Rus), Onicaș (46 Schwarzkopf), Villand (46 Micaș), Bic (46 Munteanu) – Selagea (46 Feier), Faur (46 Bujor).
Formații:
Pîncota: Pașcalău (46 Irimia) – Maghici (70 Pantea), Lung (46 Suciu), Traore, Siminic (72 Dubeștean) – Gavrilescu (58 Sălăjan), Issa (74 Polgar), Fl. Cuedan (74 Huțanu), Gîlcă (46 Bulzan) – Dragalina (76 D. Mitu) – Voinea (46 Burian).
Olimpia: Fila – Burlacu, Mureșan (46 Ioniță), Heil, Iuhas – Cădar (46 Rus), Onicaș (46 Schwarzkopf), Villand (46 Micaș), Bic (46 Munteanu) – Selagea (46 Feier), Faur (46 Bujor).

Recomandările redacției